Spațiile verzi din Sectorul 4 prind contur de la o zi la alta. Locuitorii de pe Calea Văcărești au parte de peisaje mai primitoare, după ce echipele de la „Totul Verde” au finalizat o nouă etapă de plantare a gardului viu destinat înfrumusețării grădinilor de bloc.
„Spațiile verzi prind contur, pas cu pas.
Așa arată acum grădinile de bloc de pe Calea Văcărești, unde am plantat recent gard viu. Acesta oferă un aspect uniform, pune în valoare spațiile verzi și completează armonios peisajul urban”, scrie Totul Verde, pe facebook.














