Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, rămâne sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile, el având și interdicția de a părăsi România în dosarul în care este cercetat penal pentru luare de mită, a decis joi Tribunalul București.
„Judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins, ca nefondată, plângerea formulată de inculpatul CC, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, împotriva ordonanţei din data de 12.08.2026, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 317/2/P/2025 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, de la 17.08.2026 până la 15.10.2026, inclusiv. De asemenea, au fost respinse, ca nefondate, cererile inculpatului CC având ca obiect modificarea conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar, în sensul eliminării următoarelor obligaţii: de a nu depăşi limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului; de a nu lua legătura cu anumite persoane”, a anunţat Tribunalul Bucureşti, transmite TVR.
„În primul rând, dacă nu aş face acest gest (contestarea controlului judiciar – n.r.), m-aş recunoaşte vinovat şi, pentru că eu trebuie să îmi apăr drepturile şi libertăţile, am ales să fac acest gest şi la nivel simbolic. Deci, voi face de fiecare dată acest gest şi voi contesta controlul judiciar. (…) Este vorba, se ştie, despre unul dintre oamenii de la Direcţia de Urbanism, despre primarul Sectorului 6, ceea ce e ciudat, pentru că ar trebui să pot să iau legătura cel puţin cu primarul Sectorului 6, dar pentru că dânsul n-a fost audiat nu pot face acest lucru”, declara Ciucu în urmă cu două zile.
Ciprian Ciucu este acuzat că, în timpul campaniei electorale din noiembrie – decembrie 2025, a primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constând în servicii de publicitate şi consultanţă electorală în schimbul eliberării unei autorizaţii şi a unui certificat de urbanism pentru un proiect imobiliar.
Comentează pe FACEBOOK











