Se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Cu această ocazie, reprezentanții Budapestei au transmis, din nou, un mesaj de ‘doliu național’.
‘Naţiunea maghiară este singura care a reuşit miracolul de a rămâne în viaţă în pofida unei tentative de omor reuşite şi îndeplinite.’, a declarat ministrul care conduce Cancelaria Prim-ministrului, Gergely Gulyás, potrivit news.ro.
Acesta spune că Ungariei i s-a impus semnarea dictatului de pace de la Trianon. Astfel, țara sa a pierdut două treimi din teritori, iar un maghiar din trei s-a trezit dincolo de graniţă, “fără să se fi mutat de acasă”, ami spune oficialul de la Budapesta.
“Ne aplecăm capul în faţa victimelor maghiare ale secolului pe care l-am lăsat în urmă. Ne gândim la toţi cei care au fost executaţi, întemniţaţi sau ruinaţi pentru că au fost maghiari. Ne gândim la cei care, în secolul care a trecut, au trebuit să-şi jertfească viaţa din iubire pentru patrie. Pentru că în aceşti 100 de ani ataşamentul faţă de patrie a păstrat ţara şi nu pe cei care au rămas credincioşi patriei.”, a declarat ministrul
Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, şi de Ungaria, de altă parte. Acest tratat reprezintă consfințirea internațională a unirii Transilvaniei cu Regatul României. Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de succesor al Imperiului Austro-Ungar și stat învins în urma războiului.
Comentează pe FACEBOOK














