Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă, joi seară, depunerea Programului de guvernare şi a listei de miniştri. Ședinţa Parlamentului pentru acordarea votului de încredere va avea loc marţi, la ora 14.00.
”Astăzi am depus în Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor. Echipa pe care o propun reuneşte miniştri desemnaţi de Partidul Social Democrat, care a decis să îşi asume participarea la guvernare, şi specialişti fără apartenenţă politică. Este o formulă mai puţin obişnuită în România, dar una care răspunde situaţiei în care ne aflăm”, a scris, joi seară, pe Facebook, premierul desemnat, Luca Niculescu.
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat act, în şedinţa de joi seară, de depunerea Listei miniştrilor şi a Programului de guvernare.
De asemenea, a fost stabilit calendarul audierii candidaţilor propuşi pentru funcţiile de ministru. Audierile încep luni, la ora 12.00, primul programat fiind Florin Barbu, propus de PSD pentru Ministerul Agriculturii.
Luni, audierile se vor derula până la ora 20.00, fiind programaţi 11 dintre membrii Cabinetului. Restul candidaţilor propuşi vor fi audiaţi marţi, începând cu ora 09.00. Marţi, audierile încep cu Radu Marinescu (PSD), propus la Ministerul Justiţiei, şi se încheie cu Alexandru Rogobete (PSD), propus la Sănătate, scrie News.ro.
Sedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru acordarea votului de încredere va avea loc marti, 20 octombrie, de la ora 14.00.
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat şi timpii alocaţi pentru dezbateri.
Candidatului desemnat pentru funcţia de prim-ministru i se rezervă 30 de minute, pe care le utilizează la începutul şi la sfârşitul dezbaterilor.
Grupurilor parlamentare din Cameră şi Senat li se alocă timpul maxim corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte 5 secunde pentru fiecare parlamentar, la care se adăugă deputaţii şi senatorii neafiliaţi.
Astfel, PSD are alocate cele mai multe minute – 11, fiind urmat de AUR, PNL, USR, UDMR şi restul grupurilor.
Guvernul Luca Niculescu are nevoie de 233 de voturi pentru învestire.
În cazul în care guvernul nu trece de votul Parlamentului, preşedintele Nicuşor Dan nu excude dizolvarea Parlamentului şi declanşarea de alegeri anticipate.
Guvernul Luca Niculescu are 12 reprezentanţi ai PSD – inclusiv un ministru delegat pentru Învăţământ Preuniversitar, dar şi şase independenţi.
Aceştia sunt:
Ministrul Finanţelor – Independent – Nazare Alexandru
Ministrul Afacerilor Externe – Independent – Neculăescu Sebastian – Dănuţ
Ministrul Delegat pentru Digitalizare şi Inteligenţă Artificială – Independent – Dumitru Costinel – Bogdan
Ministrul Energiei – Independent – Chisăliţă Dumitru
Ministrul Educaţiei şi Cercetării – Independent – Costreie Valentin – Sorin
Ministrul Culturii – Independent – Ciocan Ioana-Ruxandra Victoria
Reprezentanţii PSD din Guvern sunt:
1.Viceprim-ministru şi Ministru al Afacerilor Interne- Marian Neacşu
2. Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale– Florin Barbu
3. Ministrul Sănătăţii- Alexandru Rogobete
4. Ministrul Muncii- Florin Manole
5. Ministrul Economiei- Daniel Zamfir
6. Ministrul Justiţiei- Radu Marinescu
7. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei- Alexandru Stoica
8. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii- Ştefan Ovidiu Popa
9. Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor- Natalia Intotero
10. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Mihai Ghigiu
11. Ministrul Apărării Naţionale- Ştefan Radu Oprea.
12. Ministrul Delegat pentru Învăţământ Preuniversitar – Ionescu Sorin – Gabriel
Comentează pe FACEBOOK











