vineri 16 octombrie 2026

Programul Rabla, doar pentru mașini „Fabricate în UE”, din 2027 / Reguli noi pentru tichetele verzi în noul program de guvernare

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Noul program de guvernare depus de premierul desemnat Luca Niculescu la Parlament introduce o regulă radicală: programul Rabla va finanța exclusiv vehicule fabricate în Uniunea Europeană începând cu anul 2027. Măsura, prevăzută pentru perioada 2027–2030, are ca scop sprijinirea directă a industriei auto europene aflată în tranziție către mobilitatea verde.

„Pentru industria auto, aflată în tranziția spre mobilitatea electrică, derulăm programul Rabla în 2027–2030 doar pentru vehicule fabricate în UE, cu calendar anunțat în primul trimestru al fiecărui an, relansăm achizițiile publice de mijloace de transport, susținem interesele industriei în forurile UE și asigurăm accesul la schemele pentru industriile energointensive”, arată documentul.

Ideea nu este nouă

 

O condiție privind originea mașinilor fusese pregătită și pentru Rabla 2026, dar a fost amânată cu cel puțin un an, astfel încât sesiunea din acest an nu o aplică. Rabla 2026 pentru persoane fizice a început pe 20 iulie, cu un buget total de 300 de milioane de lei. Tichetul pentru o mașină electrică nouă este de 18.500 de lei, pentru un plug-in hibrid de 15.000 de lei, pentru un hibrid de 12.000 de lei, iar pentru o mașină pe benzină sau motorină de 10.000 de lei, scrie Economedia.

Interesul a fost mare: bugetul de 120 de milioane de lei pentru mașinile electrice s-a terminat în doar 10 zile, pe 30 iulie, cu 6.724 de dosare depuse, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro