Radu Marinescu, ministrul propus din nou de PSD la Justiție, a declarat la audierile din Parlament că îndeplinește „absolut toate condițiile legale” și „legal este sinonim cu etic pentru a ocupa funcția de ministru al Justiției”. Marinescu ar fi plagiat jumătate din teza sa de doctorat în Drept după cum arata, într-un articol publicat în luna ianuarie, PressOane.
La audierile de marți dimineață în comisiile Parlamentului, Radu Marinescu a fost întrebat de deputatul PNL Cristian Dobre cum crede că afectează totuși această acuzație publică demnitatea unui ministru al Justiției.
În replică, Radu Marinescu a declarat că a susținut o teză de doctorat „acum aproape 20 de ani după rigorile momentului respectiv”.
„Haideți să lămurim lucrurile. Îndeplinesc absolut toate condițiile legale și legal este sinonim cu etic pentru a ocupa funcția de ministru al justiției. Am fost șef de promoție, deci am o diplomă universitară la universitate din Hexagonul facultăților de drept, nu vorbim de alte diplome”, a declarat Radu Marinescu, potrivit hotnews.
„Am o carieră de 30 de ani în profesie și am exercitat mandatul de ministru al Justiției cu demnitate și cu rezultate concrete. Indiferent de discursul dumneavoastră politic, aceste lucruri sunt niște realități. Deci dacă mă întrebați care este reputația mea publică, judecați-o vă rog frumos după exercițiul concret al profesiunilor juridice care au un impact asupra mandatului de ministru”, continuat Marinescu.
Marinescu a mai spus că să fie „acuzat acum după criterii noi este cu totul altceva”.
„În ceea ce privește acuzația zisă academică, o să vă răspund cu cuvintele domnului Bolojan, șeful dumneavoastră de partid. Este o chestiune care este în cercetare și va fi clarificată strict din perspectivă academică. Am susținut o teză de doctorat acum aproape 20 de ani după rigorile, cunoașteți termenul tempus regit actum, ale momentului respectiv. Să fiu acuzat acum după criterii noi este cu totul altceva, dar încă o dată nu este o chestiune care să intersecteze exercitarea mandatului meu din punct de vedere legal”, a încheiat Radu Marinescu.
Comentează pe FACEBOOK











