Și ceilalți trei polițiști care au pedepse cu executare au primit condamnări mai mici față de instanța de fond, după ce o parte dintre fapte s-au prescris.
De asemenea, alți patru agenți au primit pedepse cu suspendare, cu obligația de a presta muncă în folosul comunității. Toți au interdicția de a mai ocupa funcții care implică exercițiul autorității de stat, pe diverse perioade.
Față de un alt polițist implicat în acest caz, trimis în judecată pentru favorizarea făptuitorului, a fost încetat procesul penal ca urmare a prescrierii faptelor.
Decizia este definitivă.
Conform actului de acuzare, pe data de 31 august 2020, în jurul orelor 01:00 – 01:30, agenți de la Secția 16, însoțiți de trei jandarmi, au organizat un filtru în zona Calea Șerban Vodă din Capitală, context în care au fost abordați de doi tineri, care le-au reproșat că nu poartă măști de protecție în plină pandemie de COVID-19.
În replică, unul dintre polițiști i-a înjurat pe cei doi tineri, în timp ce alți agenți, fără să se legitimeze sau să le solicite datele sau documentele de identitate, i-au imobilizat la sol și încătușat.
Unul dintre tineri a fost introdus într-o dubă a Poliției, unde a fost lovit de mai multe ori cu pumnii, după care a fost dus pe un câmp în zona Drumul Dealul Armanului, în apropiere de Jilava, unde polițiștii l-au bătut și torturat.
Trei dintre polițiști l-au scos din mașină, l-au întins pe pământ și au început să-l lovească cu bastoanele și picioarele, în timp ce două polițiste și un alt agent au asistat impasibili la violențe.
Un alt agent i-a luat victimei telefonul din buzunar și l-a aruncat în vegetație, în apropierea unei căi ferate din zonă, după care i-a scos un pachet cu tutun, pe care i l-a vărsat peste față. Polițiștii s-au urcat apoi în mașini și au plecat, lăsându-l pe tânăr singur pe acel teren viran, scrie Agerpres.
În paralel, celălalt tânăr avea și el de suferit. Astfel, spun anchetatorii, după ce l-au încătușat, polițiștii l-au încuiat într-o autospecială, peste două jante auto depozitate pe bancheta din spate, după care au pulverizat spray lacrimogen în habitaclul autoturismului. Ulterior, bărbatul a fost transportat fără vreo justificare legală în zona Zețari din București, unde a fost abandonat pe o stradă întunecată.
După ce a rămas o perioadă pe loc pentru a-și reveni din efectul spray-ului lacrimogen, tânărul a încercat să se orienteze, pentru a-și da seama unde se afla. A urmat liniile de tramvai și a intrat într-un magazin pentru a întreba în ce direcție este Șoseaua Giurgiului. Pe drum, l-a apelat în mod repetat pe prietenul său, care a răspuns într-un final și care i-a povestit ce i se întâmplase. Totodată, acesta i-a explicat că tocmai datorită apelurilor primite din partea lui a reușit să își găsească telefonul mobil, pe care un polițist i-l aruncase într-o zonă cu vegetație.












