vineri 30 octombrie 2026

11 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv: „Adevărata lecție e despre consecințele nepăsării”

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Astăzi, 30 octombrie, se împlinesc 11 ani de la tragedia de la Clubul Colectiv, în care 65 de tineri și-au pierdut viața și peste 184 de oameni au fost răniți.

Ca urmare a tragediei de la Colectiv, la 3 noiembrie 2015, câteva mii de manifestanți din București și alte câteva sute din țară au cerut demisia premierului Victor Ponta, a vicepremierului Gabriel Oprea și a primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. La 4 noiembrie 2015, Guvernul Ponta și primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, au demisionat.

”Aveţi grijă de voi, nici anul ăsta nu avem spitale!”, este mesajul asociaţiei victimelor incendiului din Clubul Colectiv.

 

Gelu Duminică (sociolog): Adevărata lecție de la Colectiv e despre consecințele nepăsării

 

 

”Am promis că schimbăm sistemul. Doar am promis… Încă suntem guvernați de ‘merge și așa’. Continuăm să evităm regulile pe care le dorim aplicate de ceilalți. Siguranța este încă văzută ca o cheltuială care ‘nu merită’. Căutăm vinovați după tragedii. Instituțiile reacționează cu precădere în criză, după ce trece emoția publică, ajungem iar la ‘merge și așa’. Tolerăm mici abateri, ba chiar oferim argumente pentru a susține nevoia lor, până când ele produc mari catastrofe. Catastrofa se produce, trece emoția și o luăm de la capăt ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Credem că ‘nouă nu ni se poate întâmpla”’, a afirmat Gelu Duminică, într-o postare pe Facebook.

În opinia sa, cultura improvizației rămâne mai puternică decât cultura responsabilității, iar memoria victimelor este invocată des, dar lecțiile lor sunt aplicate rar.

”Adevărata lecție de la Colectiv e despre consecințele nepăsării. Dar asta ne obligă să ne uităm la noi înșine și să schimbăm ce e de schimbat. Preferăm să n-o facem. Din superioritate și/sau din nepăsare. Normal, avem pretenția ca lucrurile să se schimbe… și o luăm de la capăt cu promisiunea de a schimba sistemul”, a transmis Gelu Duminică.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro