Președintele AUR, George Simion, a anunțat un protest pentru sâmbătă, 14 noiembrie 2026,în fața Primăriei Capitalei, ca răspuns „faţă de atacul la libertatea adunărilor publice dat de Ciprian Ciucu”. Edilul și-a motivat refuzul invocând riscul unor violențe și suprapunerea evenimentului cu un meci important de fotbal.
„Circa 100 de parlamentari, europarlamentari şi diplomaţi, inclusiv americani, vor observa sâmbătă la Bucureşti dacă libertatea de exprimare este respectată în România. Veniţi fiecare cu steagul. Veniţi cu pace în suflete. Sâmbătă e Lăsatul Secului. Nu ne vom lăsa provocaţi de nimeni, nu vom deveni violenţi, nu vom fi dictatori cum sunt ei. Toţi cei care, din motive obiective, nu pot fi la Bucureşti – vă rugăm să fiţi mobilizaţi în mediul online”, a scris Simion pe Facebook.
În replică, primarul Capitalei, Ciprian Ciucu a spus că nu există o cerere pentru un astfel de protest. Mai mult, Ciucu a precizat că sâmbătă va fi și meciul România-Polonia, unde sunt așteptate câteva mii de suporteri polonezi, și există riscul ca situația să degenereze, ceea ce nu e de dorit.
„Eu nu știu să fi depus cineva o cerere. Să vină domnul Simion să spună unde a depus o. O comisie întreagă decide dacă avizează sau nu. Trebuie ținut cont ca sâmbătă e și un meci important, și evenimente culturale. Am văzut ca se anunță violente. Nu vrem să vedem scene ca în Paris, cu magazine vandalizate”, a spus Ciucu, potrivit antena3.ro.
Primăria Capitalei a respins recent solicitarea de autorizare a mitingului organizat de AUR pentru 14 noiembrie, în fața Palatului Parlamentului, în București, după ce Jandarmeria și Poliția Capitalei au avertizat că manifestația ar putea genera incidente violente și probleme de ordine publică.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, la protestul anunțat de partidul condus de George Simion și-ar fi anunțat participarea și reprezentanți ai partidului german Alternativa pentru Germania (AfD).
Comentează pe FACEBOOK











