Jurnalistul Ovidiu Vanghele și-a cerut scuze publice într-un interviu acordat Paginademedia, recunoscând că a folosit termenul „gunoi” la adresa președintelui Nicușor Dan și că a ales extrem de prost cuvintele în acel context. Reacția vine după ce șefului statului i-a fost interzis accesul jurnalistului la conferințele de presă de la Palatul Cotroceni, motivând că gestul reprezintă o chestie de civilizație și că președintele are dreptul să fie deranjat la nivel personal.
„Pentru prima oară în această declaraţie aflăm ce anume din multitudinea de invective ce le-am folosit la adresa lui – nu i le-am adresat niciodată, le-am folosit la adresa lui în spaţiul public, admit, (…) Nu am ştiut niciodată ce anume l-a deranjat”, a mai declarat Ovidiu Vanghele.
Acesta s-a referit şi la momentul în care a făcut postarea respectivă: 8 aprilie 2026, când preşedintele Nicuşor Dan a făcut numirile procurorilor şefi la mai multe parchete, inclusiv Parchetul General.
„Preşedintele face el însuşi legătura foarte clară, prin momentul în care eu am azvârlit această vorbă negândită (…) La nivel personal, uman, are tot dreptul, înţelege deci că această invectivă este o consecinţă a unui act făcut de preşedintele Nicuşor Dan”, a mai declarat jurnalistul.
Jurnalistul a explicat, însă, că aparatul Administraţiei Prezidenţiale i-a permis participarea la conferinţă, deşi era necesară acreditare prealabilă, dar, pentru că nu se afla în sală în momentul în care jurnaliştii trăgeau la sorţi ordinea în care vor pune întrebări, el a fost ultimul din listă.
Nicușor Dan: Eu nu sunt un gunoi / Am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
„Eu nu sunt un gunoi. Şi, în calitate de om, am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă. Mai important de atât este demnitatea funcţiei publice. Eu, în mod simbolic, sunt şeful aparatului statului român, adică poliţişti, asistenţi medicali, profesori, funcţionari publici, judecători şi nu pot să accept că vreuna din persoanele astea, care lucrează pentru statul român, poate să fie tratată ca gunoi de un cetăţean al acestui stat, pentru că e o formă de lipsă de respect la adresa statului însuşi şi la adresa autorităţii statului român”, a afirmat preşedintele.
Acesta a apreciat că cetăţenii au diverse forme de contestare, de protest, de chemare în judecată, plângere penală, toate fiind mijloace democratice pe care nu le contestă.
„Violenţa verbală generează violenţă fizică. E documentat. Ce va înţelege un copil, dacă un cetăţean poate să se adreseze preşedintelui ţării ca fiind un gunoi. Va înţelege poate că şi el poate să se raporteze la fel faţă de profesorul lui, poate faţă de părintele lui, poate mâine poate să-i dea cu ceva în cap. Deci noi trebuie să protejăm spaţiul public de astfel de manifestări”, a mai declarat şeful statului, potrivit News.ro.
Preşedintele a explicat că nu a luat decizia respectivă din cauza opiniilor exprimate de jurnalist, apreciind că postările lui Ovidiu Vanghele sunt: „un atac la demnitatea persoanei şi la demnitatea funcţiei”.
„Vă daţi seama că nu fac Excel-uri cu tot ce a spus oricine despre mine. Întâmplător, (…) a fost un moment în care nu am înţeles, vorbesc de momentul numirii procurorilor-şefi, în care nu am înţeles reacţia societăţii sau a unei părţi din societate la gestul meu, am citit în detaliu ce s-a scris zilele acelea despre numire şi cu ocazia asta am citit ce a scris domnul Vanghele şi am considerat că nu avem ce să mai facem împreună”, a adăugat preşedintele.
Comentează pe FACEBOOK











