Prea bolnavi ca să trăim, suficient de sănătoși ca să votăm. Cam asta este concluzia cetățeanului de rând care ascultă declarațiile premierului Ludovic Orban sau ale unora dintre medici.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, prim-ministrul României dă vina pe suferințele anterioare ale ”persoanelor care se îmbolnăvesc de COVID” pentru numărul mare de morți din țara noastră.
„Nu am o explicație legată de rata mortalității”, dar „totul se datorează persoanelor care se îmbolnăvesc”, a spus Orban.
Totodată, Cristian Oancea, directorul Spitalului Victor Babeș din Timișoara, are un raspuns și mai cinic.
Managerul a spus, pentru Opinia Timișoarei, că, dintre bolnavii de COVID, ”cam 70% sunt adepții teoriei conspirației”.
Nu se știe de unde a scos acest procent, dar medicul continuă: ”Îi așteptăm, avem și lumânări”, referindu-se la pacienții săi.
Acest medic este însă implicat într-unul dintre scandalurile momentului.
“În aceeași perioadă, când le spunea oamenilor că merg la spital ca la cimitir, managerul Cristian Oancea semna un contract între spitalul pe care-l conduce și clinica privată a dr. Musta care este șef de secție în același spital. Când e vorba să-și facă teste COVID, plătind 300 de lei la clinica privată, oamenii sunt buni, nu li se mai prescriu tratamente cu lumânări”, scrie Libertatea.
Nici Alexandru Rafila nu e mai departe: ”Avem capacitatea să tratăm acești pacienți, dar nu cu succes”.
Adică îi tratăm, dar ei, totuși, mor. Reacția lui Rafila a fost identică după Colectiv.
“Rafila a fost, după Colectiv, creierul din spatele minciunii că doar ”5% dintre probele care vizau dezinfectanții falsificați sunt neconforme”, de au ieșit oamenii pe străzi și au scris pe fruntea lor ”Eu sunt 5%” și ”Diluați corupția!” .”, mai scrie sursa citată.














