După ce am rămas ultimii din Europa civilizată la lupta cu virusul chinezesc, autoritățile din România par să se fi trezit la viață. Pe modelul european, ai noștri au decis că testarea în masă în unitățile de învățământ ar putea să fie utilă. După cum recunoaște în prezent, ministrul Educației vorbește despre asta încă de la începutul anului. Însă colegii său nu au părut prea receptivi până acum.
Prezent la ultima ediție a emisiunii Selectiv cu Dan Bucura, Sorin Cimpeanu a dezvăluit că s-a dat undă verde pentru achiziția de teste rapide, non-invazive, pentru școli. Lotul ce a fost scos la licitație: 70 de milioane de bucăți!
„Fără să am competențe medicale, nu am putut să nu observ că testarea rapidă antigen a fost considerată invazivă de către mulți părinți, care nu și-au dat acordul pentru ea. Așa că am spus, soluția poate fi una singură, o testare non-invazivă”, a explicat ministrul. Acesta a mai declarat că s-a declanșat o procedură de achiziție pentru astfel de produse, de către Oficiul Național pentru Achiziții. „Dacă situația epidemiologică ne va permite deschiderea școlilor, sunt convins că aceste teste chiar se vor folosi”, a încheiat demnitarul.
Afacere în școli? Se cumpără 70 milioane de teste rapide
