Ministerul Agriculturii a anunțat vineri că a dispus anchetarea afacerii cu stuf din Deltă în care ar fi implicată familia lui Paul Stănescu, după ce situația ar fi intrat în vizorul Parchetului European.
Ministrul Florin Barbu a anunțat vineri că se va verifica legalitatea acordării acestor subvenții, după scandalul din spațiul public. Barbu este cel care a promovat o modificare legislativă ce transformă terenurile din Deltă în pășuni pentru care se pot primi subvenții, conform unei anchete „România, te iubesc!”.
„Reamintim că, pe parcursul elaborării fişelor de intervenţie din cadrul PNS 2023 – 2027, au fost organizate mai multe reuniuni tehnice consultative, acestea având rolul de a asigura, pe de o parte, transparenţa procesului decizional în raport cu partenerii relevanţi, şi, pe de altă parte, de a îngloba contribuţiile acestora în procesul de elaborare a documentului programatic cu scopul asigurării eficienţei şi îmbunătăţirii adresabilităţii viitoarelor intervenţii. Astfel, în cadrul acestui amplu proces de consultare, MADR a primit din partea mediului asociativ mai multe solicitări referitoare la posibilitatea de finanţare a activităţii de paludicultură – recoltarea stufului. Acest tip de sprijin se acordă şi de alte state din Uniunea Europeană, respectiv Austria, Franţa, Lituania sau Suedia„, se menţionează în comunicat.
Florin Barbu spune că nu știa că fiul lui Stănescu era în acționariat
„Nu știam că fiul domnului Paul Stănescu este în aceste societăți pentru care UE a dat aprobare pentru plata pășunilor cu stuf în România. Corpul de control verifică documentele pentru legalitate privind subvențiile. Nu vorbim numai de stuf, nu numai de vaca de lapte, nu vorbim doar de vegetal, este pentru toate subvențiile din România”, a declarat Florin Barbu, citat de Digi24.
La Agenția pentru Plăți în Agricultură a fost depusă o cerere de plată pentru 36 de mii de hectare de stuf din Delta Dunării, iar suma s-ar ridica la peste 5 milioane de euro, potrivit unor surse citate de Știrile Pro TV.
Plata a fost blocată în contextul suspiciunilor semnalate de ancheta „România, te iubesc!”.
Comentează pe FACEBOOK