Reprezentanții celor două mari partide aflate în alianța guvernamentală – PNL și USR/PLUS – dau semne că nu se mai înțeleg deloc. Ultimul exemplu vine de la Iași, acolo unde liberalul Mihai Chirica, edil al municipiului, a criticat USR PLUS după eşecul negocierilor pentru formarea unei alianţe.
“Apariţia acestui partid este un accident politic pe care toţi trebuie să ni-l asumăm”, a declarat Chirica potrivit News.ro.
Mihai Chirica a susținut luni, într-o conferinţă de presă organizată la scurt timp după eşecul negocierilor dintre PNL şi USR-PLUS pentru încheierea unei alianţe la Iaşi, că USR-PLUS a vrut din start să blocheze negocierile.
”Scopul lor a fost să distrugă negocierile şi să rămânem în scandal la Iaşi. Este foarte clar de câtă credibilitate se mai poate bucura un partid care a înşelat atât de uşor aşteptările ieşenilor. Apariţia acestui partid, sau acestei alianţe, în 2020 este un accident politic pe care toţi trebuie să ni-l asumăm în cele din urmă, dar nu este mai puţin clar faptul că nu există sub nicio formă dorinţă de a face ceva pentru ieşeni, ci doar de a continua un scandal ce se pare că nu mai ia sfârşit”, a declarat primarul Chirica.
Comentează pe FACEBOOK













