HotNews.ro
Rusia va continua să trimită semnale de avertizare nucleară inamicilor săi din Occident până când aceștia vor înțelege mesajul, a declarat miercuri un influent lider din politica externă rusă, fost consilier al lui Vladimir Putin și Boris Elțîn.
Serghei Karaganov, expert în securitate și autor al doctrinei ce îi poartă numele, îl îndeamnă de mult pe președintele Vladimir Putin să reducă condițiile de utilizare a armelor nucleare, iar în trecut a susținut chiar ideea unui atac preventiv asupra unei țări NATO.
Declarațiile lui Karaganov sunt urmărite cu atenție de experții occidentali în materie de securitate, ca indicator al concepțiilor Rusiei privind politica externă, de apărare și nucleară.
Opiniile sale nu reprezintă politica oficială, însă Kremlinul i-a oferit în repetate rânduri ocazia de a le exprima în cadrul unor forumuri importante și de a i le adresa direct lui Putin.
Escaladare nucleară până când „europenii vor da bir cu fugiții”
Putin a spus o vreme că Rusia nu trebuie să recurgă la arme nucleare pentru a obține victoria în războiul din Ucraina. Dar în septembrie a afirmat că Moscova va extinde lista scenariilor în care ar lua în considerare utilizarea unor astfel de arme.
Karaganov a declarat pentru Reuters că speră că loviturile împotriva țărilor occidentale nu vor avea loc. Dar el a spus că schimbările anunțate de Putin la doctrina nucleară a Rusiei fac parte dintr-un efort de a „trezi la realitate partenerii noștri occidentali, în special europenii”.
„Exact asta este… Vor exista trepte pe scara escaladării nucleare, dintre care câteva au fost făcute, (și) vor mai fi. Până când, în cele din urmă, europenii se vor da bătuți”, a spus el.
De la începutul războiului din Ucraina, Putin a făcut o serie de declarații interpretate de Occident drept amenințări nucleare. În septembrie, el a semnalat că Moscova ar lua în considerare posibilitatea de a răspunde cu arme nucleare dacă SUA și aliații săi ar permite Ucrainei să lovească adânc în interiorul Rusiei cu rachete occidentale cu rază lungă de acțiune.
De asemenea, el a organizat o serie de exerciții nucleare, a schimbat poziția Rusiei cu privire la tratatele majore privind armele și a anunțat desfășurarea de arme nucleare tactice rusești în aliatul său Belarus, care se învecinează cu trei țări NATO.
„Vor fi primii care vor muri în al treilea război mondial”
Rusia susține că Occidentul este cel care crește riscul unei confruntări nucleare prin înarmarea Ucrainei. Aceasta acuză SUA și aliații săi că folosesc Ucraina ca instrument într-un război prin intermediar care vizează să provoace o „înfrângere strategică” Rusiei.
Karaganov afirmă că Rusia trebuie să readucă Occidentului teama de armele nucleare pentru a-și descuraja inamicii.
„Ei au încetat să se mai teamă de război. Și mai ales europenii. Ei merg spre un al treilea război mondial chiar sub ochii noștri”, a spus el.
„Ei trebuie opriți, inclusiv prin urcarea pe scara escaladării nucleare și informându-i în diverse moduri – atât tehnico-militare, cât și prin schimbarea doctrinei (nucleare ruse) – că vor fi primii care vor muri în acest război”.
El a făcut aceste declarații în marja unei conferințe anuale, forumul Valdai, unde Putin va lua cuvântul joi și este probabil să răspundă la întrebări din partea experților ruși și occidentali cu privire la politica nucleară, războiul din Ucraina și viitorul relațiilor dintre Rusia și SUA sub o nouă președinție a lui Donald Trump.
Cine este Serghei Karaganov
Fost consilier prezidențial atât al lui Boris Elțin, cât și al lui Vladimir Putin, Serghei Karaganov este președintele de onoare al think tank-ului rusesc Consiliul pentru Politică Externă și de Apărare, potrivit The New Statesman.
El este asociat cu o serie de idei cheie în politica externă rusă, de la așa-numita doctrină Karaganov privind drepturile etnicilor ruși care trăiesc în străinătate până la principiul „distrugerii constructive”, cunoscut și sub numele de „doctrina lui Putin”.
Karaganov este apropiat atât de Putin, cât și de ministrul său de externe, Serghei Lavrov, și a formulat multe dintre ideile care au dus la războiul din Ucraina – deși și-a exprimat și dezacordul cu ideea unei ocupații pe termen lung a țării.
Serghei Karaganov a promovat conceptul de „Eurasia Mare” și a apărat un parteneriat mai strâns cu China. El este cunoscut ca un vârf al politicii externe și a susținut că îndelungata domnie a Occidentului în politica mondială se află acum la sfârșit.
„Oamenilor trebuie să le fie iar frică de armele nucleare”
Influentul jucător din sfera puterii de la Moscova spunea în martie 2022, la puțin timp după începutul invaziei, că Ucraina ar putea fi împărțită între mai multe state și că pentru elita rusă este un război existențial”.
„Să sperăm că va mai rămâne ceva numit Ucraina la sfârșit. Dar Rusia nu își poate permite să „piardă”, așa că avem nevoie de un fel de victorie. Și dacă există sentimentul că pierdem războiul, atunci cred că există o posibilitate sigură de escaladare. Acest război este între Occident și Rusia pentru o viitoare ordine mondială. Miza elitei ruse este foarte mare – pentru ei este un război existențial”, declara Karaganov atunci.
De asmenea, anul trecut, Karaganov a declarat că Rusia ar trebui să își coboare pragul după care poate folosi armele nucleare pentru „a-i ține în frâu, a-i speria și a-i trezi la realitate pe adversarii noștri”.
„În 75 de ani de pace relativă, oamenii au uitat ororile războiului și chiar au încetat să se mai teamă de armele nucleare … Această teamă trebuie reînviată”, spunea Karaganov în iunie 2023.
Comentează pe FACEBOOK