marți 25 martie 2025

40% dintre elevii români, analfabeți funcțional

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Un raport naţional privind Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a – 2019 arată că 40% dintre elevi sunt analfabeți funcțional.

Asta înseamnă că doar 60% dintre copii reuşesc să scrie corect textul cerut, în timp ce aproape 70% dintre aceştia redactează un bilet respectând convenţiile de bază, arată raportul publicat pe site-ul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare.

Situația este “mult mai gravă” atunci când vine vorba despre scrierea corectă a cuvintelor şi a propoziţiilor, precum şi corectitudinea utilizării semnelor de punctuaţie. Mai puțin de 60% dintre elevi scriu corect biletul şi mai puţin de 50% scriu corect textul pe bază de întrebări.

„Pe baza informaţiilor prezentate în cadrul Raportului naţional privind Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a – 2019, la nivel naţional, reiese că: aproximativ 85% dintre elevii participanţi reuşesc să formuleze întrebări şi răspunsuri pe baza textului citit; în jur de 84% dintre elevii evaluaţi pot să redea prin cuvinte proprii, cu sprijin, un fragment dintr-un text citit; peste 90% dintre elevi formulează răspunsuri la întrebări, în legătură cu un scurt text citit. Ţinând cont de faptul că aceste activităţi au vizat o singură competenţă generală, cea de receptare a unei varietăţi de mesaje scrise, în contexte de comunicare cunoscute, putem trage concluzia că 86,32% dintre elevii participanţi la Evaluarea Naţională la clasa a II-a 2019 au formată şi dezvoltată această competenţă”, afirmă sursa citată, potrivit Agerpres.

La matematică,  75,06% dintre elevii participanţi la evaluare reuşesc să utilizeze corect numerele în calculele elementare, 68% reuşesc să efectueze adunări şi scăderi, mintal sau în scris, recurgând la numărare şi/sau grupare ori de câte ori este necesar, iar 65% efectuează înmulţiri şi împărţiri în concentrul 0-1000 prin adunări, scăderi repetate.

De asemenea, 81,25% dintre elevii evaluaţi ştiu să calculeze o perioadă de timp necesară desfăşurării unei activităţi, prin utilizarea unor unităţi de măsură pentru determinarea şi ordonarea duratelor unor evenimente variate.

Totodată, un nou raport al Băncii Mondiale arată că elevii din București au rezultate similare cu cei din Islanda la testele internaționale standardizate, cei din România urbană au în medie rezultate similare cu elevii ucraineni, pe când, în România rurală, rezultatele elevilor la testările internaționale sunt similare cu cele din Senegal, potrivit Edupedu.ro.

Pe regiuni, imaginea redată de Banca Mondială arată așa:

  • Nord-Vest – cele mai bune rezultate sunt în Cluj, cele mai slabe în Satu Mare
  • Centru – cele mai bune rezultate – Brasov (urban), cele mai slabe – Harghita (rural)
  • Nord-Est – Cele mai bune rezultate – Iași (urban), cele mai slabe – Vaslui (rural)
  • Sud-Est – cele mai bune rezultate – Brăila (urban), cele mai slabe – Constanța (rural)
  • Sud-Muntenia – cele mai bune rezultate – Prahova (urban), cele mai slabe – Teleorman (rural)
  • Sud-Vest Oltenia – cele mai bune – Olt (urban), cele mai slabe – Mehedinți și Dolj (rural)
  • Vest – cele mai bune rezultate – Timiș (urban), cele mai slabe – în Caraș-Severin (rural)
Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro