Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) au reclamat condiţiile inumane în care lucrază. Ei au fost puşi pe locul doi, după deţinuţi.
În mesajul postat pe Facebook, sindicaliştii spun că agenţii din postul de acces în Administraţia Naţională a Penitenciarelor sunt ţinuţi în frig.
”Poliţiştii de penitenciare (agenţi) din postul de acces în Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) sunt ţinuţi în frig, din cauza unor şefilor incompetenţi. Când directorul general Dan Halchin a scăpat porumbelul din gură, în cadrul primei şedinţe cu sindicatele, afirmând că «Poliţiştii de penitenciare sunt pe locul doi…», făcând comparaţia cu deţinuţii, am crezut că a glumit. Iată, că realitatea demonstrează că afirmaţia lui Dan Halchin era purul adevăr şi că l-a luat gura pe dinainte, fără s-o conecteze cu creierul”, au scris sindicaliştii.
Aceştia susţin că ”directorul general se umflă” pe Facebook că face noi spaţii de deţinere pentru deţinuţi. În același timp, poliţiştii de penitenciare lucrează în condiţii inumane pe secţiile de deţinere, în posturile de pază perimetru sau în unele birouri din puşcării.
Comentează pe FACEBOOK













