luni 21 septembrie 2026

Arestați pentru că au râs de Erdogan că are COVID-19

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Poliţia turcă a arestat duminică cinci persoane. Acestea au fost acuzate că au difuzat presupuse mesaje de ură la adresa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. Mesajele au fost transmise după ce au aflat că acesta s-a îmbolnăvit de coronavirus, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Unitatea de delicte informatice a investigat 36 de conturi de pe reţelele sociale. Deși au ordonat reţinerea a opt persoane, până acum nu au reuşit să dea decât de cinci dintre ele, a informat cotidianul turc Hurriyet.

Cel mai cunoscut nume de pe listă este cel al înotătorului olimpic Derya Buyukuncu. Acesta s-a retras din activitatea sportivă în 2012 şi este cunoscut pentru participarea sa la programe cu celebrităţi. Derya Buyukuncu a răspuns sâmbătă cu un tweet sarcastic după ce preşedintele turc le ceruse susţinătorilor săi „să se roage” pentru însănătoşirea sa.

„S-a îmbolnăvit de coronavirus şi vrea rugăciuni. Să stea fără grijă, că ne rugăm deja. Am început să pregătesc 20 de cutii cu halva, pe care le voi împărţi prin cartier atunci când va veni momentul”, a scris Buyukuncu pe Twitter.

În Turcia există un obicei turcesc de a împărţi oamenilor dulciuri tradiţionale după o înmormântare. Ulterior tweetul a fost şters.

Poliţia nu l-a arestat pe Buyukuncu pentru că acesta se află în afara Turciei, potrivit cotidianului citat.

Duminică la prânz, Erdogan a anunţat într-un nou mesaj că un examen de rutină a demonstrat că nu suferă complicaţii şi că are o formă uşoară de coronavirus.

Preşedintele turc a mulţumit pe Twitter pentru urările de însănătoşire grabnică pe care le-a primit de la mai mulţi şefi de stat sau de guvern, din Guatemala, Salvador, Grecia, Serbia şi Somalia.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro