Luni, 27 februarie, începe Postului Mare al Paștilor. În cadrul unei emisiuni radio, Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a criticat consumul de fructe de mare în post, deoarece, potrivit acestuia, acelea sunt „gângănii“.
„În tipicul Sfântului Sava cel Sfințit, folosit de Biserică, în rânduiala din Săptămâna Albă, se dă dezlegare la brânză și ouă. Este și la pește? Nu se poate schimba asta?“, au fost întrebările unor ascultători ai Radio Dobrogea, postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului.
IPS Teodosie a făcut lumină și a dat vina pe unii credincioși „mai bătrâni“, care își fac socoteli greșite.
„Hai să ne înțelegem. Până acolo au mers unele persoane, bătrâne, care după judecata lor, peștele e mai de dulce decât ouăle și brânza. Deși eu am mai spus-o, dar se uită… Chiar unii o scoteau că e mai păcat să mănânci pește decât carne. S-a dus vorba asta ciudată. De câte ori este dezlegare în Postul Mare la brânză și la ouă? Niciodată! Dar la pește este, la Buna Vestire și la Intrarea în Ierusalim. În Postul Crăciunului, de atâtea ori este dezlegare la pește, după intrarea în biserică este dezlegare la pește sâmbăta și duminica și la sărbătorile mari, până la 20 decembrie, de Sfântul Ignatie. Deci dezlegare la brânză și la ouă include în mod logic dezlegarea la pește. Peștele este mai de post decât brânza, laptele și ouă“.
El și-a spus părerea și despre fructele de mare. Potrivit acestuia, acestea sunt „de dulce“.
„Nu prea-s de acord cu gângăniile, așa-numitele fructe de mare. E o păcăleală cu aceste fructe de mare. Care sunt animale, cum să fie fructe dacă mișcă? Care adună toxine… Este o șmecherie pe care o folosesc mulți. Unii le mănâncă de mare plăcere, eu nu pot de jenă, nici cu ochii, nu le pot…“, crede Teodosie.
În fiecare joi, de la ora 18, ierarhul este prezent timp de o oră și jumătate, la Radio Dobrogea, postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului.
Emisiunea „Dialog duhovnicesc cu ascultătorii“ este realizată de preotul Eugen Tănăsescu. Este transmisă în direct, prin sistem video pe canalele de Facebook și de Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului – precum și pe site-ul radiodobrogea.ro.
La emisiunea cu pricina, Tănăsescu a fost înlocuit un confrate, care a reușit la un moment dat să-l irite pe Teodosie.
Când acesta a îndrăznit să adauge ceva, peste spusele sale, Teodosie l-a admonestat „Lasă să spun eu“, stârnind zâmbetul interlocutorului său.
Sunt 40 zile de post (Patruzecimea sau Păresimile) până la Paști, marea sărbătoare a Învierii Domnului Iisus Hristos, pe care ortodocșii îl celebrează în duminica de 16 aprilie, relatează Adevarul.
Comentează pe FACEBOOK