sâmbătă 17 ianuarie 2026

AUR cere Guvernului măsuri urgente pentru fermierii afectați de secetă

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Deputatul AUR Călin Matieș, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, trage un semnal de alarmă cu privire la criza agricolă generată de secetă și acuză Guvernul de indiferență totală față de fermieri.

România traversează una dintre cele mai grave crize agricole din ultimii ani, iar autoritățile continuă să trateze cu superficialitate suferința fermierilor. Potrivit datelor Observatorului European al Secetei, peste 51% din solurile țării sunt afectate de secetă, ceea ce pune în pericol securitatea alimentară a populației.

În acest context alarmant, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis o scrisoare deschisă Guvernului și Ministerului Agriculturii, solicitând intervenții rapide și concrete pentru salvarea agriculturii românești.

Măsuri propuse de AUR pentru fermieri

În scrisoarea adresată autorităților, AUR cere:

Amânarea plății creditelor și suspendarea dobânzilor și comisioanelor pentru fermierii afectați de secetă; Despăgubiri pentru pierderile din agricultură printr-un fond de sprijin de urgență; Suspendarea temporară a obligațiilor fiscale pentru agricultori; Acces simplificat la irigații în zonele unde infrastructura permite acest lucru; Un plan național coerent pentru refacerea și extinderea sistemului de irigații.

„Fermierii români nu mai pot aștepta. Este nevoie de măsuri urgente și concrete, nu de declarații, vizite de fațadă și promisiuni amânate la nesfârșit”, transmite Călin Matieș, semnatarul scrisorii și unul dintre cei mai activi parlamentari în domeniul agriculturii.

Un sistem de irigații distrus și o guvernare dezastruoasă

Deputatul AUR amintește că, în 2022, Ministerul Agriculturii promitea investiții de 1,5 miliarde de euro în infrastructura de irigații. Trei ani mai târziu, fermierii nu beneficiază de nimic concret, în timp ce agricultorii care încearcă să se descurce singuri, cum e cazul celui din Lungulețu, sunt sancționați.

„Nu ajungeam aici dacă nu se fura ca în codru. Sistemul național de irigații a fost distrus cu bună știință, bucată cu bucată”, acuză Matieș.

Seceta adâncește falimentul agriculturii românești

Scrisoarea AUR subliniază că agricultura nu poate fi lăsată la mâna hazardului climatic. Lipsa de investiții, de sprijin și de predictibilitate condamnă un sector vital la colaps, cu efecte directe asupra populației: prețuri mai mari, produse tot mai rare și o dependență crescută de importuri.

„Agricultura românească moare cu zile, iar Guvernul se uită în altă parte. E timpul ca autoritățile să lase birourile și să vină în ogoarele arse de soare”, mai spune deputatul AUR.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
D. Florina
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro