O avalanșă de mari dimensiuni s-a produs astăzi în zona Bâlea Lac, în Munții Făgăraș, din cauza încălzirii vremii.
Zăpada a coborât rapid pe versant, pe o distanță de peste 300 de metri, însă nicio persoană nu a fost surprinsă de căderea de zăpadă, transmite TVR Info. După ninsorile abundente din ultimele zile, în zona Bâlea stratul măsoară aproape doi metri și este instabil, atrag atenția salvamontiștii.
Aceștia spun că există în continuare risc ridicat de producere a avalanșelor. La altitudini de peste 1.800 de metri, gradul de pericol este evaluat la nivelul 4 din 5.
Turiștii sunt sfătuiți să fie extrem de precauți și să aleagă traseele de schi doar după ce se informează foarte bine.
Comentează pe FACEBOOK











