Averea lui Iohannis. Cât a câștigat din chirii

Klaus Iohannis şi-a publicat declaraţie de avere pe 2021. Veniturile din vânzarea cărţilor au crescut, iar cele din închirierea imobilelor au scăzut.

Indemnizaţia anuală de şef de stat este de 178.391 de lei, cu puţin peste 1.000 de lei mai mică decât în declaraţia de avere depusă în 2020.

Pe de altă parte, preşedintele a obţinut 29.784 de lei din drepturi de autor, o sumă considerabil mai mare faţă de cei 1.275 din anul precedent.

În schimb, apartamentele închiriate nu au mai generat acelaşi venit, în contul preşedintelui intrând doar 28.800 de lei, nu 35.000 de lei, ca în anul fiscal 2019.

Soţia acestuia Carmen Iohannis, profesoară de limba engleză la un liceu din Sibiu a avut un salariu anual de 44.816 lei, iar anul trecut era trecută suma de 43.450 lei.

Şeful statului are în continuare 6 imobile trecute în declaraţia de avere, precum avea şi anul trecut. În anul 2019, el avea cinci imobile în declaraţia de avere, după ce a pierdut una în instanţă. În 2020, cei doi soţi deţineau împreună din nou 6 imobile, după ce soţia sa a primit moştenire un apartament. În declaraţia sa de avere mai apare un cont unde are strânşi 201.000 de lei.

Comentează pe FACEBOOK