Balenciaga și crocșii…cu toc

O pereche de crocși (un fel de saboţi sau şlapi confortabili), dar de data asta cu… toc, costă nici mai mult nici mai putin decât o mie de dolari.

Modelul a fost creat de prestigioasa casă de modă Balenciaga și, deși unii nu au fost prea impresionați de felul cum arată, alții caută cu disperare să îi cumpere.

Un model de încălțăminte, care, cu siguranță, va atrage multe priviri, tocmai pe asta a și mizat celebra casă de modă, care și-a prezentat invenția odată cu lansarea noii colecții primăvară-vară 2022.

Phillip Bloch, stilist, explică: „E vorba despre designeri care iubesc să ia urâtul şi să-l transforme în ceva frumos. Moda e despre o perspectiv dublă. Vrei ca oamenii să se uite la tine şi apoi să se mai uite o dată.”

Părerile sunt împărțite, unii taxându-l drastic: “Acești pantofi sunt jignitori”. “Tocurile? Să putrezească în iad”.

Totuși, Phillip Bloch, susține că există și doritori: „Am clienți care au început să mă sune și să mă întrebe entuziasmați dacă am văzut acest model de crocși cu toc și mă întreabă dacă le pot face rost. Mă ocup deja de asta!”

Balenciaga a mai colaborat cu cei de la Crocs și au scos pe piață un model cu platformă, care s-a vândut cu 850 de dolari.

Comentează pe FACEBOOK