S-au ținut lanț ironiile la adresa ministrului Muncii, Raluca Turcan, care i-a urmat ‘La mulți ani’ baronului Brukenthal. Una dintre cele mai acide replici le-a primit de la fostul premier Mihai Tudose.
„Când ești prost de mic, când te faci mare doar te joci! O mai țineți minte pe autoarea lu’: să-nu-ne-culcăm-vii-și-să-ne-trezim-morți? Daaaaaa! Raluuuuca Turcan!!! Noul val PNL! Lovește din nou: îi urează la mulți ani baronului von Brukenthal! Faptul că omu’ a murit acum peste 200 de ani este doar un amănunt. Singura problemă cu acești analfabeți funcționali contemporani nu o reprezintă numărul lor! Ci faptul că sunt foarte bine împrăștiați, în așa fel încât indiferent ce vrei sa faci… dai de unu’!!! Ține-o așa, Ralu! Nu ceda! Reformați și PNL! Luați puterea! Impuneți-vă adevărurile: la mulți ani la deces și veșnică pomenire la naștere!”, a scris europarlamentarul social-democrat, potrivit G4Media.
În replică, Turcan a scris pe Facebook că ‘’baronii PSD cu 4 clase și doctorate furate și care acum simt din nou nevoia sa se dea deștepți, să nu se panicheze, ca vor avea și ei muzeul lor: Muzeul Jilava! Lor, La Mulți Ani cu executare!”
De asemenea, Turcan a explicat de ce i-a urat „La mulți ani” baronului Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei, deși acesta a decedat în 1803. Ministrul Muncii adresează mesajul oamenilor „de bună-credință care vor să îl citească” și scrie că „în fiecare an de 15 ianuarie spunem La Mulți Ani, Mihai Eminescu”. La fel s-a întâmplat și acum, când la data de 26 iulie marcăm 300 de ani de la nașterea baronului Samuel von Brukenthal, precizează ministrul.
Comentează pe FACEBOOK














