luni 9 decembrie 2024

Black Friday 2024 în România. Cum să vinzi 1.000 de telefoane în 64 de secunde și alte povești dintr-o istorie de 13 ani

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

HotNews.ro

Acum 11-12 ani românii se îmbulzeau de Black Friday în magazinele cu televizoare și mașini de spălat, plăteau în număr mare cu bani „gheață” la curier și nici nu existau dulapurile stil easybox, fără de care ne-ar fi mai greoaie ridicarea cumpărăturilor online. De atunci, Black Friday de România s-a schimbat enorm, iar vânzările vor continua să crească și în 2024, semn că este interes foarte mare pentru acest eveniment al reducerilor. Cum a început Black Friday la noi în țară? Care au fost momentele care l-au schimbat pe vecie?

Cel mai bun indicator despre cât de popular a devenit Black Friday ține de vânzările eMAG: în 2011 au fost de 8 milioane euro, în 2012 de 12 milioane euro, iar estimarea pentru anul în curs este de peste 800 milioane lei, incluzând și companii de pe platformă (selleri).

Deși companii precum Altex și Flanco încep Black Friday în octombrie și au campanii de 25-35 de zile, cea mai așteptată zi de către public este cea în care eMAG alege să organizeze BF, iar în 2024 ziua este 8 noiembrie.

O schimbare uriașă

Black Friday ne arată cât de mult ne-am schimbat și ne-am „digitalizat” în ultimul deceniu. La începuturile BF erau extrem de puțini cei care plăteau online cu cardul (sub 15%) și foloseau aplicații mobile. În prezent, plata cu cardul și folosirea terminalelor mobile se regăsesc la mai bine de jumătate dintre cei care cumpără ceva de BF.

S-a mai petrecut o schimbare: în primii ani de Black Friday românesc se cumpărau mai ales electronice și electrocasnice, dar în ultimii cinci ani a crescut enorm ponderea cosmeticelor, a produselor de îngrijire, a celor pentru casă și a hainelor și articolelor de încălțăminte.

A crescut foarte mult în ultimii cinci ani și ponderea celor care cumpără de Black Friday produse în rate, fapt impulsionat și de diverse instrumente financiare lansate și de numeroasele parteneriate dintre retaileri și bănci.

Cele mai intense momente de Black Friday

Cele mai intense momente de Black Friday sunt în primele minute, vineri dimineață, undeva în jurul orei 7.30, când pe eMAG este „bătaie” virtuală pe produsele vedetă. Au fost ani în care cele mai interesante produse s-au terminat și în sub 30-40 de secunde, așa că îți trebuie mult noroc și mai multă rapiditate ca să le prinzi.

Românii cumpără de Black Friday în număr mare vouchere de reducere, fie că este vorba despre discount la bilete de avion la prețul nopților de cazare sau la abonamentul de la sala de fitness.

Un moment istoric a fost în 2019 când eMAG a introdus faimoasele dulapuri „easybox” care au devenit super-populare. Compania are acum 6.400 în țară și au lansat „box-uri” proprii și marile companii de curierat. Este greu să ne mai imaginăm shopping-ul online fără aceste locuri de unde ridicăm produsele.

Black Friday în România 2011-2023 – Prin ce a rămas în istorie fiecare ediție

Black Friday 2011 – 25 noiembrie

Conceptul de „Vinere Neagră” a fost pentru prima oară vizibil în țară în 2011, când însă desfășurarea a născut multe nemulțumiri, nu a existat o strategie clară și doar câteva magazine online au fost „pe fază” (în frunte cu eMAG). Erau doar începutul, eMAG vindea de 8 milioane euro, iar în 2024 așteaptă 800 de milioane lei, adică de vreo 25 de ori mai mult.

Black Friday 2012 – 23 noiembrie

Este anul din care ziua de Black Friday în România este cea aleasă de eMAG. În acel an a crescut enorm numărul magazinelor care au organizat BF și a fost anul în care foarte multe site-uri au „picat” din cauza traficului web uriaș. În acel an HotNews.ro a transmis pentru prima oară evenimentele zilei LIVE TEXT și a făcut acest lucru în fiecare Black Friday de atunci.

Black Friday 2013 – 22 noiembrie

În acel an a pornit tradiția ca magazinele fizice mari să aibă campanii de Black Friday care țin și peste 35 de zile. Tot în 2013, Black Friday s-a extins dincolo de „sfera” electronicelor și aparatelor de uz casnic, unele magazine alegând să vândă de Vinerea Neagră produse excentrice care nu aveau legătură cu specificul Black Friday-ului clasic. Din 2013 eMAG are și autoturisme la vânzare de Black Friday (practic vouchere de reducere).

Black Friday 2014 – 21 noiembrie

Black Friday ajunsese aproape de maturitate la capitolul strategii de marketing și magazinele și-au dat seama că lumea este atât de mult atrasă de reduceri, încât va cheltui sume mari în acele zile. Erau încă vremurile în care oamenii erau la prima oară în magazinele Altex și Flanco pentru a se îmbulzi între rafturi în căutarea unor produse la preț redus simțitor. Online-ul avea să schimbe lucrurile câțiva ani mai târziu, dar nu brusc.

Black Friday 2015 – 20 noiembrie

În 2015 a fost o situație specială și s-a comunicat ceva mai puțin și mai discret, dat fiind contextul sumbru creat de tragedia din clubul Colectiv și chiar și de atentatele de la Paris. Surpriza celor de la eMAG a fost că au vândut lingouri și monede de aur, tot mai multe site-uri au avut și vouchere pentru autoturisme la vânzare și unele site-uri au promis reduceri total nerealiste de 95%.

Black Friday 2016 – 18 noiembrie

A crescut numărul de magazine care au participat, iar cele consacrate și-au crescut consistent vânzările. eMAG a livrat peste un milion de produse în valoare de 302 milioane lei, iar pe Fashion Days s-au cumpărat și genți de peste 6.000 de lei bucata.

Black Friday 2017 – 17 noiembrie

ANPC a primit 63 de reclamaţii în urma campaniei Black Friday din noiembrie 2017 şi a dat amenzi în valoare totală de 122.000 de lei companiilor care au indus consumatorii în eroare. Companiile de curierat s-au organizat tot mai bine, au investit mai mult și au parafat parteneriate cu marii retaileri, fiindcă erau extrem de lungi termenele de livrare.

Black Friday 2018 – 16 noiembrie

A fost un foarte mare „salt” anual la vânzările eMAG de BF, 100 de milioane de lei în plus față de ediția trecută, până la 450 milioane lei, pe fondul dublării numărului de selleri de pe platformă.

Aplicațiile de mobil devin tot mai importante și cele mai interesante produse s-au dat pe eMAG în primele minute, semn că doar cei foarte rapizi și norocoși le pot prinde. 1.000 de telefoane Samsung Galaxy S8 la ofertă s-au dat în 64 de secunde și 500 de iPhone X și-au găsit posesori în 43 de secunde.

Black Friday 2019 – 15 noiembrie

Câteva mii de magazine online au avut campanii de Black Friday, dar elementul de spectacol pe seama căruia s-a glumit cel mai mult a fost Ferrari-ul „la promoție” pe care eMAG îl avea cu o reducere de 45.000 de euro (de la 308.000 euro, la 263.000 de euro). O tendință importantă s-a născut în acel an, pentru că mii de clienți au început să folosească acele dulapuri automatizate denumite „easybox”.

Black Friday 2020 – 13 noiembrie

A fost un Black Friday cu totul special, fiindcă s-a ținut în pandemie și a adus o creștere puternică a comerțului online, din moment erau în vigoare regulile de „distanțare socială”. A crescut puternic plata cu cardul. Datele procesatorului PayU au arătat că valoarea totală a volumelor tranzacționate online a crescut cu 78% și valoarea medie a coșului de cumpărături a fost de 647 lei.

Black Friday 2021 – 12 noiembrie

A fost a doua oară când Vinerea Neagră s-a ținut în pandemie, dar ediție rămâne de referință mai ales pentru că ANPC a făcut controale și a dat multe amenzi (chiar dacă erau sume mici). A crescut și mai mult ponderea celor care plătesc cu cardul și a fost mai mic numărul celor care au mers în magazinele fizice, mai ales că era nevoie și de certificat de vaccinare.

Black Friday 2022 – 11 noiembrie

A fost primul Black Friday după pandemie și un Black Friday care a venit spre finalul unui an în care produsele și serviciile s-au scumpit „pe toată linia”. Au fost noi recorduri la ponderea plăților cu cardul și a crescut numărul celor care și-au luat produse în rate. A fost prima oară când Black Friday-ul românesc pica în aceeași zi cu cel mai mare eveniment de shopping din lume, campania Singles Day, așa-numita „11.11”, din China. Și la noi au fost companii care au organizat campanii de reduceri denumite „Singles Day”.

Black Friday 2023 – 10 noiembrie

A fost prima oară când BF s-a ținut în prima decadă a lui noiembrie și a venit după un an agitat în care multe produse s-au scumpit. Se punea întrebarea: mai au cum să crească vânzările de Black Friday sau a fost atins maximul? Răspunsul a fost un„DA” hotărât, iar la eMAG s-a ajuns la 731 milioane lei, dublu față de ediția din 2017 și cu 150 milioane lei peste rezultatul din primul an al pandemiei,

A devenit tot mai clar că BF nu mai este doar despre electronice și electrocasnice, ci mai ales despre achiziția de cosmetice, haine și diverse produse de îngrijire. Specificul BF se schimbase în câțiva ani.

Cât a vândut eMAG de Black Friday în fiecare an (milioane lei)

2011: 8

2012: 12

2013: 23

2014: 145

2015: 202

2016: 302

2017: 350

2018: 450

2019: 499

2020: 586

2021: 610

2022: 644

2023: 731

Read More

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro