După ce Comisia Europeană a tăiat banii pentru metroul din Cluj, Emil Boc pare că a rămas fără opțiuni… europene. Așa că, în glumă dar și cu o doză de adevăr amar, românii au început să-i sugereze o nouă direcție de finanțare: „Domn’ primar, dacă Bruxelles-ul nu mai dă bani, încercați la Moscova! Poate Putin vă dă fonduri pentru linia 1 și 3 simultan!”
Pentru că metroul din Cluj a fost, de la bun început, un banc cu buget. Un proiect lansat cu fanfară electorală, studii SF și speranțe livrate pe bandă, care acum se prăbușește spectaculos în realitatea birocratică. N-a existat nici măcar o garanție de fezabilitate, dar Boc a dat cu tunelul prin campanie. Acum, când banii nu mai vin de la UE, poate urmează o excursie la Kremlin? Sau, cine știe, o linie metrou direct Cluj–Sankt Petersburg?
Poate ar fi și mai simplu: să scoatem linia metroului pe hartă de Monopoly, că tot acolo era și până acum. Până una-alta, Clujul are tot mai puține șanse să vadă metrou, dar tot mai multe motive să-și ia primarul… la mișto.
Metroul nu mai vine, dar glumele sunt la timp și gratuite. Și da, domnule Boc: dacă plecați spre Moscova, spuneți-ne – poate vine și tramvaiul până atunci.
Comentează pe FACEBOOK













