Ilie Bolojan, preşedintele Senatului, a anunţat că angajații din Senat care vin cu un demnitar, vor pleca odată cu el. Anunțul a fost făcut luni, când Senatul a adoptat, cu 78 de voturi pentru, 41 împotrivă şi 4 abţineri, proiectul de hotărâre privind structura serviciilor Senatului, care prevede reorganizarea instituţiei, conform memorandumului aprobat de Biroul Permanent.
Bolojan: Cei care vin cu un demnitar, pleacă cu el
„Această propunere redimensionează aparatul Senatului, rezolvând câteva probleme: reduce personalul de pe lângă cabinetele demnitarilor, reduce personalul de pe lângă grupurile parlamentare, printr-o normă mai mare faţă de ceea ce era iniţial, respectă un principiu şi anume că cei care vin cu un demnitar pleacă cu el. Aceasta este o chestiune corectă, care se întâmplă peste tot şi deci acest principiu va fi respectat în proporţie de 70%, aşa cum rezultă din Memorandumul care a fost aprobat”, a spus preşedintele Senatului, în plen, transmite Agerpres.
Ilie Bolojan a mai arătat că proiectul dimensionează în mod corect personalul de pe lângă comisii în funcţie de volumul de activitate şi din aparatul tehnic al Senatului.
„În condiţiile în care acest proiect va fi adoptat, va urma ca Biroul Permanent să aibă două materiale, statul de funcţii pe care îl vor întocmi direcţiile, în aşa fel încât ei să stabilească exact unde şi cum să face reducerea în anvelopa care va fi alocată şi de asemenea metodologia de concurs, în aşa fel încât concursurile să se desfăşoare în mod corect, iar oamenii profesionişti să rămână, astfel încât activitatea Senatului să nu aibă cu nimic de suferit. Din experienţa pe care am avut-o, vă asigur, veţi constata că şi această instituţie va funcţiona cel puţin la fel de bine, dar cu un personal calcular corect. Din respect pentru banii publici şi pentru buna funcţionare”, a mai spus Bolojan.
El a amintit că se va crea un grup de lucru astfel încât instituțiile care sunt coordonarea Parlamentului să fie supuse ”unui proces de auditare și de eficiență”.
”În ceea ce privește chestiunile legate de reformarea altor instituții, am convenit cu conducerea Camerei Deputaților să formăm un grup de lucru și, în perioada următoare, vom asuma responsabilități, în așa fel încât grupuri de lucru de la Cameră și de la Senat să vină cu propuneri pentru ca instituțiile care sunt în coordonarea Parlamentului să fie și ele supuse unui proces de auditare și de eficiență. Acest lucru vă va da libertatea fiecăruia dintre dumneavoastră să participați cu propuneri la aceste formule”, a adăugat Bolojan.
Ce prevede proiectul
”În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, secretarul general al Senatului va elabora proiectul Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor Senatului în vederea supunerii spre aprobare Biroului permanent al Senatului. În funcție de modificările intervenite în structura serviciilor Senatului, prin efectul intrării în vigoare a prezentei hotărâri, secretarul general va proceda la reîncadrarea personalului din structurile respective, în limita numărului de posturi aprobat. Reîncadrarea personalului se va face în termen de 60 de zile de la aprobarea statului de funcții”, se arată în documentul adoptat.
Potrivit sursei citate, ”în cadrul structurilor în care reorganizarea se face prin desființarea unor posturi, precum și în structurile în care reorganizarea se face prin comasarea unor structuri și desființarea unor posturi, reîncadrarea în funcțiile de execuție se va realiza în limita numărului de posturi aprobat prin statul de funcții, pe baza verificării competenței profesionale prin examen, potrivit unei proceduri aprobate de Biroul permanent”.
”Persoanele care sunt declarate admise în urma examenului sunt reîncadrate în noile funcții, iar persoanele care sunt declarate respinse sunt eliberate din funcție cu respectarea dreptului de preaviz. În structurile în care reorganizarea se face prin desființarea unor posturi, personalul cu funcții de conducere se reîncadrează de drept în funcția deținută. În structurile în care reorganizarea se face prin comasare, personalul cu funcții de conducere care ocupă în prezent acele funcții de drept, se reîncadrează în funcțiile de conducere nou create în condițiile legii”, se detaliază în proiectul de hotărâre privind structura serviciilor Senatului.
Comentează pe FACEBOOK