Ilie Bolojan, desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru, va merge în Parlament pentru votul de învestitură. El a declarat că este încrezător că „putem trece de această situație dificilă și să repunem România pe un drum bun”.
Bolojan: Nu va fi ușor, dar putem pune România pe un drum bun
„Dle președinte, vă mulțumesc pentru încrederea acordată. Sunt conștient de marea responsabilitate pe care mi-o asum.
Începând de azi voi continua discuțiile cu partidele pentru majoritate, pentru definitivarea guvernului și a programului de guvernare.
Voi urmări trei direcții: să punem ordine în finanțele țării, să lucrăm pentru o bună guvernare și să arătăm respectul cuvenit românilor.
Știu că nu va fi ușor, dar am convingerea că împreună cu președintele, cu oamenii responsabili din partide și cu cetățenii putem pune România pe un drum bun”, a declarat Ilie Bolojan.