Premierul Ilie Bolojan a declarat că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) ar putea funcționa fără dificultăți chiar și cu o reducere de 20% a posturilor. Șeful Guvernului a subliniat că astfel de analize trebuie extinse la toate instituțiile publice centrale, pentru a identifica zonele unde cheltuielile de personal pot fi diminuate.
„Am analizat o primă autoritate, cea pentru Protecția Consumatorilor, și am constatat că, fără niciun fel de probleme, cu o reducere de 20% a posturilor, lucrurile pot funcționa la fel de bine, ba chiar cu performanțe mai mari și cu cheltuieli de personal mai mici”, a precizat Bolojan, citat de Agerpres.
Reducerea de personal, parte a pachetului de reforme
Premierul a amintit că pachetul de reforme a fost asumat de coaliția de guvernare, care a stabilit reduceri atât în administrația centrală, cât și în cea locală. În opinia sa, aplicarea acestor măsuri este esențială pentru echilibrarea bugetului și eliminarea cheltuielilor inutile.
„Dacă vrem să ne ținem de cuvânt, trebuie să facem aceste reduceri de personal și în administrația centrală. Altfel, structura de cheltuieli va rămâne dezechilibrată și nu vom reuși să corectăm deficitul”, a subliniat premierul Ilie Bolojan.
Bolojan reducere personal – „nu mulți își asumă veștile grele”
Șeful Guvernului a recunoscut că reducerile de personal sunt măsuri nepopulare și greu de asumat politic.

„Nu este un lucru ușor reducerea de personal și, în general, reducerea de cheltuieli. Pentru că sunt vești proaste, nu mulți oameni sunt dispuși să le transmită și să și le asume. Dar trebuie făcute, altfel deficitul și cheltuielile nejustificate rămân o povară pe bugetul României”, a explicat Bolojan.
El a atras atenția că, fără o reformă reală a administrației publice, al doilea pachet de măsuri economice va rămâne incomplet.
Reforma administrației publice, condiție pentru echilibru bugetar
Premierul Ilie Bolojan a punctat că scopul acestor măsuri este de a direcționa banii colectați din taxe și impozite către investiții, nu către cheltuieli inutile.
„Nu mi se pare normal să luăm impozite suplimentare pe proprietate de la fiecare locuință din România și banii să se ducă într-o gaură neagră a cheltuielilor administrative. Fondurile trebuie folosite pentru investiții și dezvoltare, nu pentru a susține structuri supradimensionate”, a declarat prim-ministrul.
Comentează pe FACEBOOK













