luni 26 februarie 2024

Casa Albă: Asistenţa americană pentru Ucraina a ”încetat complet”

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Casa Albă a anunţat joi că asistenţa acordată Ucrainei de către SUA pentru a contracara invazia rusă „a încetat” din cauza lipsei unui acord în Congres pentru a continua sprijinirea autorităţilor de la Kiev.

La Washington continuă totuşi negocierile cu privire la un pachet de ajutor pentru Ucraina care ar putea fi condiţionat de o revizuire a măsurilor de securitate la frontierele SUA.

„Asistenţa pe care le-o ofeream a încetat acum”, a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale al Casei Albe, John Kirby, transmite agerpres.

Viitorul ajutorului american pentru Ucraina se decide în prezent în Congres, unde democraţii controlează Senatul (camera superioară), iar republicanii Camera Reprezentanţilor (camera inferioară).

Preşedintele american Joe Biden, din partea Partidului Democrat, a cerut Congresului să aprobe un ajutor suplimentar de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, însă opoziţia republicană a declarat că va aproba noul pachet de ajutor doar dacă democraţii sunt de acord să implementeze o serie de măsuri la frontiera între SUA şi Mexic.

În faţa acestei situaţii, Kirby a folosit conferinţa sa de presă de joi pentru a-i îndemna încă o dată pe republicani să aprobe ajutorul pentru Ucraina, în special după ce serviciile de informaţii americane au concluzionat că Rusia a folosit rachete balistice nord-coreene în unele dintre ultimele sale atacuri împotriva Ucrainei.

„Atacurile pe care le desfăşoară ruşii sunt în creştere. Iar acum folosesc rachete balistice nord-coreene pentru a efectua aceste atacuri”, a afirmat Kirby.

SUA, cel mai important furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, au acordat Kievului 44,2 miliarde de dolari de la începutul războiului, potrivit datelor Departamentului de Stat.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro