luni 25 septembrie 2023

Case și mașini avariate după cutremurul de 5,2 din Arad (VIDEO)

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Cutremurul de 5,2 grade pe Richter de marți seară din vestul țării a provocat pagube semnificative. ​Sute de case din localitatea arădeană Ghioroc, dar şi clădiri publice, precum spitalul local, au fost avariate. De asemenea, și câteva mașini au fost avariate. 

„Am început evaluarea pagubelor încă de aseară, dar sunt atât de multe case avariate încât vom continua acţiunea.

Fără nicio exagerare, avem sute de case avariate de acest cutremur, în special la nivelul acoperişurilor, hornuri căzute, dar şi pereţi fisuraţi.

Cel mai grav este că la cinci case au căzut tavane sau pereţi, dar din fericire nu avem răniţi.

La spitalul local avem, de asemenea, pagube la acoperiş. Aceste avarii sunt pe toată raza comunei, deci în localităţile Ghioroc, Cuvin şi Miniş. Comuna noastră este foarte aproape de epicentrul cutremului şi aici s-a resimţit foarte tare. Angajaţii primăriei şi voluntarii au pornit de la prima oră pe teren pentru a ajuta localnicii să remedieze problemele”, a declarat primarul comunei Ghioroc, Corneliu Pop-Morodan, pentru Agerpres.

De asemenea, în comuna Zăbrani, tot apropiată de epicentru, peste 100 de hornuri au căzut.

„Este o primă evaluate, probabil sunt mai mult de 100. Avem şi multe acoperişuri avariate, un tavan căzut şi pereţi crăpaţi. Ajutăm oamenii încă de aseară să îşi repare acoperişurile şi la îndepărtarea elementelor de construcţie căzute de pe case”, a spus, pentru Agerpres, primarul Dănuţ Codrean.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -" "
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro