duminică 26 octombrie 2025

Ce este și când va fi operațional „zidul anti-drone” al UE

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

„Zidul anti-drone” propus de Uniunea Europeană nu va fi un zid propriu-zis, fizic, ci o rețea de senzori și sisteme de interceptare menită să detecteze și să oprească dronele inamice, protejând spațiul aerian european de incursiunile tot mai frecvente.

Despre acest zid anti-drone a vorbit și președintele Nicușor Dan, joi la Copenhaga, unde s-a întâlnit cu mai mulți lideri europeni. Acesta a subliniat că ameninţarea cu drone nu mai este doar o chestiune legată de vecinătatea cu Rusia, iar „zidul anti-drone” ar putea fi operaţional în câteva luni.

Ce este şi cum ar putea funcţiona „zidul anti-drone” al UE

 

Acesta nu va fi un zid fizic, ci o rețea de senzori și sisteme de interceptare, care va conecta capabilitățile anti-drone ale statelor membre. Scopul: detectarea și neutralizarea rapidă a dronelor inamice.

Zidul ar acoperi o „mare gaură” din actuala apărare aeriană a NATO. Până acum, sistemele erau concepute să apere de rachete și avioane, dar nu de drone, explică CNN, potrivit observatornews.

În loc să fie folosite sisteme foarte scumpe, cum ar fi PATRIOT, specialiștii recomandă soluții mai accesibile: bruiajul, falsificarea semnalelor sau perturbarea comunicațiilor de care depind dronele. Totuși, rămâne o problemă: chiar dacă sunt doborâte, resturile dronelor pot cădea peste orașe și pot provoca victime sau pagube. De aceea, pe lângă apărarea pasivă, NATO și UE trebuie să își dezvolte și capabilități ofensive.

Secretarul general NATO, Mark Rutte, consideră zidul anti-drone „o idee excelentă și necesară”, mai ales pentru că este o soluție mai ieftină decât folosirea rachetelor de milioane de euro împotriva dronelor care costă doar câteva mii.

 

Nicușor Dan: zidul anti-drone – în câteva luni

 

‘În acest moment vorbim de o schiță a unui plan de acțiune. Mai întâi o să avem planul de acțiune și după aceea eventuali lideri care să coaguleze. Există nuanțe în discuție, dar deja nu mai este o chestiune de vecinătate cu Rusia, pentru că ați văzut evenimente care s-au întâmplat la aeroporturi. Nu am văzut drone care au parcurs din Rusia sau din Belarus până la respectivul aeroport. Este o amenințare cu care ne confruntăm în momentul ăsta și chiar dacă au fost nuanțe pe discuția asta, se merge pe conceptul ăsta’, a spus șeful statului.

El a menționat că acest subiect a fost inclus și în dezbaterile de miercuri la Consiliul European informal.

Nicușor Dan a afirmat că discuția privind zidul anti-drone a fost legată ‘în ultima ei parte și pe partea de finanțare’.

Întrebat când va fi operațional respectivul zid, el a răspuns: ‘În câteva luni’.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Ionescu Adriana
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro