Polițistul din Alexandria, care este și diaconul unei mănăstiri, ce a fost prins după ce a furat, beat și drogat cu heroină, mașina unui curier de mâncare, riscă să fie dat afară din sistem. Colegii de la IPJ Teleorman i-au întocmit dosar penal, dar concedierea va veni doar dacă va fi condamnat.
Deocamdată, agentul de poliție de 27 de ani a rămas fără armă și a fost trimis acasă pe perioada cercetărilor.
Potrivit inspectoratului județean, polițistul- diacon este cercetat penal pentru conducerea sub influenţa unor substanţe interzise şi furt calificat.
Potrivit legii, ”în cazul în care împotriva poliţistului s-a început urmărirea penală sau a fost trimis în judecată, menţinerea sa în activitate se hotărăşte după soluţionarea definitivă a cauzei, cu excepţia situaţiei în care a comis şi alte abateri disciplinare, când operează procedura disciplinară obişnuită”, potrivit stirileprotv.ro.
”În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, poliţistul va fi repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului de interne”, mai spune legea.
Pe de altă parte, încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului are loc ”când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepţia cazurilor în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sau amenzii penale pentru infracţiuni săvârşite din culpă”.
Comentează pe FACEBOOK













