Moartea lui Ion Iliescu a reactivat o rețea întreagă de hoție și complicități. De la politicieni corupți și oligarhi de carton până la generali ai fostei Securități și afaceriști crescuți la umbra statului, toți varsă astăzi lacrimi ipocrite pentru omul căruia îi datorează nu libertatea, ci îmbogățirea. Pentru ei, Iliescu nu a fost un președinte — a fost un garant. Al impunității. Al jafului. Al continuității.
Ion Iliescu nu a adus democrația, ci a reciclat comunismul într-un sistem de dominație economică și politică în care hoția a fost ridicată la rang de normă. În locul unei Românii eliberate, ne-a oferit o „tranziție” dirijată de aceiași oameni care au slujit dictatura: securiști rebrănduiți, activiști deveniți magnați, rețele oculte devenite „stat de drept”.
Privatizările frauduloase, tunurile economice, resursele naturale vândute pe nimic și fabricile închise la ordin nu au fost accidente – ci efecte directe ale unei strategii coordonate de vechea gardă a puterii, sub binecuvântarea lui Iliescu. România a fost jefuită sistematic, iar instituțiile au fost paralizate pentru a proteja vinovații.
Astăzi, când îl jelesc public, nu o fac din durere sinceră. O fac ca pe un gest de loialitate față de „părintele politic” al sistemului care i-a făcut milionari. Sunt exact cei care au transformat tranziția într-o tâlhărie istorică, care au ridicat rețelele de influență deasupra legii și care au blocat orice tentativă de lustrație sau reformă reală.
România post-Iliescu este o țară cu 6 milioane de oameni plecați, cu o economie devalizată și cu o clasă politică moștenitoare a fricii și corupției. Iar cei care îl plâng nu sunt românii cinstiți, ci beneficiarii unei trădări naționale. Pentru ei, Iliescu nu e un criminal istoric, ci un binefăcător. Iar asta spune totul despre ruina morală în care ne-au aruncat.
Ion Iliescu nu poate fi reabilitat. Nici prin amintiri siropoase, nici prin funeralii cu onoruri. El a fost artizanul unei colonii moderne, clădită pe ruinele unui popor trădat.
