vineri 17 aprilie 2026

CFR Călători extinde circulația trenurilor pe ruta Brașov – București Nord – Constanța

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

CFR Călători anunță introducerea a patru noi trenuri care vor circula zilnic pe relația Brașov – București Nord – Constanța și retur, începând din această săptămână. Trenurile vor funcționa în regim permanent, nu doar în perioada sezonului estival, și sunt formate exclusiv din vagoane modernizate cu fonduri europene nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Orarul noilor trenuri spre și dinspre Constanța

Potrivit operatorului feroviar, începând de marți, 2 iunie, sunt introduse în circulație următoarele trenuri:

  • IR 1883: pleacă din București Nord la ora 12:30 și ajunge la Constanța la ora 15:03;

  • IC 536: pleacă din Constanța la ora 17:30, ajunge în București Nord la ora 19:37, de unde își continuă traseul către Brașov, cu sosire la ora 22:10.

Din data de miercuri, 3 iunie, circulă și:

  • IC 538: pleacă din Brașov la ora 06:58, ajunge în București Nord la 09:14, iar la Constanța la ora 11:36;

  • IR 1682: pleacă din Constanța la ora 16:30 și ajunge în București Nord la ora 19:00.

bielete-de-tren

Trenuri modernizate cu fonduri PNRR: obiective și direcții de extindere

Introducerea acestor trenuri face parte dintr-un program mai amplu de modernizare a materialului rulant. În funcție de livrările realizate de companiile contractante, în baza investițiilor finanțate prin PNRR și conform prevederilor Contractului de Servicii Publice dintre CFR Călători și Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), noile locomotive și vagoane vor fi utilizate în special pentru trenurile Intercity (IC). Totuși, nu este exclusă utilizarea acestora și pe trenuri Interregio (IR), pe alte rute importante din țară precum Arad, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Galați, Suceava sau Timișoara.

Finanțare PNRR pentru modernizarea transportului feroviar

În data de 13 decembrie 2023, SNTFC CFR Călători SA a semnat contractul de finanțare nr. 45 în cadrul PNRR, Pilonul 1 – Tranziția spre o economie verde, Componenta C4 – Transport sustenabil, Investiția I2 – Material rulant feroviar. Acesta vizează:

  • Modernizarea a 55 de locomotive electrice utilizate pentru tractarea trenurilor de călători;

  • Conversia a 20 de locomotive diesel hidraulice de manevră în locomotive electrice cu acumulatori;

  • Modernizarea a 139 de vagoane de călători, care vor contribui la îmbunătățirea serviciilor și mobilității la nivel național.

Impactul proiectului: mobilitate crescută și servicii mai bune

Obiectivul general al proiectului este acela de a sprijini conectivitatea și mobilitatea în jurul marilor centre socio-economice, oferind în același timp servicii feroviare de calitate superioară. Implementarea acestui plan contribuie la dezvoltarea unor legături rapide și eficiente între principalele orașe ale României, încurajând un transport sustenabil și prietenos cu mediul.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro