duminică 18 ianuarie 2026

Cîmpeanu, anunț pentru elevi: Fără medii semestriale și fără teze

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Sorin Cîmpeanu (PNL), ministrul Educației, a anunțat, luni dimineață, că au loc în continuare discuții privind modificările ce vor fi aduse structurii anului școlar, aceste modificări urmând a fi incluse chiar marți într-un Ordin de Ministru. Până acum se știe clar că se va renunța la teze și la mediile semestriale.

Cîmpeanu a spus că va rămâne la latitudinea cadrelor didactice modalitatea în care îi vor evalua pe copii, condiția fiind să existe un număr minim de note, pentru a fi încheiată media generală la finalul anului școlar.

Astfel, numărul minim de note pentru o disciplină va trebuie să fie egal cu N+3, N reprezentând numărul de ore alocate la o disciplină într-o săptămână. De exemplu, pentru o disciplină la care elevii au două ore pe săptămână, vor fi necesare cel puţin 5 note pe parcursul anului școlar, scrie Hotnews.

„Modificarea esențială, deja agreată, este să se renunțe la medii semestriale și la obligativitatea tezelor. Va fi necesară o singură medie la final de an școlar. Profesorul va avea mai multa autonomie, pentru o evaluare ritmică pe tot parcursul anului școlar”, a spus ministrul Educației.

Despre vacanța mobilă din luna februarie , acesta a precizat că 30 de județe au decis să fie în ultima săptămână, 10 au decis să fie în a treia săptămână a lunii, iar București și Suceava au decis ca vacanța să fie în a doua săptămână.

Noua structură a anului școlar:

De asemenea, din anul școlar 2022-2023 va fi modificată radical structura anului școlar – în loc de semestre vor exista 5 module de învățare, care vor alterna cu cinci vacanțe.

  • Modulul 1 de învățare : 5 septembrie – 21 octombrie
  • Vacanța de toamnă pentru toți elevii: 24-30 octombrie
  • Modulul 2: 31 octombrie – 22 decembrie
  • A doua vacanță, cea de iarnă: 23 decembrie – 8 ianuarie 2023
  • Modulul 3: Va începe în 9 ianuarie și se va derula până în luna februarie
  • A treia vacanță – de o săptămână – poate fi acordată în a doua săptămînă, în a treia săptămînă sau în a patra săptămână din februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar
  • Modul 4: Începe după vacanța din februarie și se va desfășura până în preajma sărbătorilor de Paște
  • A patra vacanță : 8 aprilie –23 aprilie
  • Modulul 5, ultimul: 24 aprilie – 16 iunie
  • Vacanța de vară – 17 iunie – 4 septembrie
Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro