Academicianul Marius Andruh a fost ales marți noul președinte al Academiei Române.
El a întrunit, în cel de-al doilea tur de scrutin, 84 de voturi ‘pentru’ din cele 157 de voturi exprimate.
Cine este Marius Andruh
Marius Andruh s-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori.
A urmat cursurile școlii generale în satul natal, iar în anul 1973 a absolvit Liceul ‘B. P. Hașdeu’ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (Premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și Premiul III la cea de a V-a Olimpiadă Internațională de Chimie).
Andruh a absolvit, în 1979, ca șef de promoție, Facultatea de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică, scrie Agerpres.
În anul 1988 a obținut titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea academicianului Maria Brezeanu. Ulterior a urmat specializări postdoctorale la Paris (1991) și la Gottingen, în calitate de bursier al Fundației ‘Alexander von Humboldt’ (1992 – 1993).
După un stagiu de trei ani la IPRS Băneasa (1979 – 1982), s-a transferat la Institutul de Chimie Fizică din București.
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019.
În perioada 2003 – 2019 a fost șef de catedră.
De asemenea, din anul 2021 este directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară ‘C. D. Nenițescu’ al Academiei Române.
Între anii 1994 și 1996 a fost profesor asociat la Universite du Quebec Montreal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Gottingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea ‘Pierre et Marie Curie’ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea ‘Paul Sabatier’ Toulouse (2007), Universitatea ‘Louis Pasteur’ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010), Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche ‘Paul Pascal’ 2014).
În prezent este președinte al Comisiei Centrale a Olimpiadei Naționale de Chimie și coordonator al lotului olimpic.
A fost ales vicepreședinte al Academiei Române în anul 2022.
Direcțiile sale de cercetare sunt chimie metalosupramoleculară, inginerie cristalină, magnetism molecular, combinații complexe, heteropolinucleare, sisteme moleculare și supramoleculare cu trei purtători de spin diferiți și materiale moleculare luminescente.
Comentează pe FACEBOOK











