Conservatorul Rishi Sunak urmează să devină viitorul premier britanic, succesorul lui Liz Truss, după ce singura sa contracandidată din cursa la şefia Partidului Conservator, ministrul în exerciţiu al Relaţiei cu Parlamentul, Penny Mordaunt, nu a obţinut, luni, numărul necesar de susţinătrori în rândul parlamentarilor conservatori, relatează AFP.
Aceasta va fi prima nominalizare a unui prim-ministru pentru noul suveran Charles al III-lea, care a venit la tron pe 8 septembrie după moartea reginei Elisabeta a II-a.
Sunak are origini indiene și este unul dintre cei mai bogați politicieni din Westminster.
Rishi Sunak s-a născut în Southampton în 1980, însă ambii săi părinți sunt hinduși cu origini indiene care s-au născut și au locuit în Africa de Est înainte de a emigra, scrie Hotnews.
A avut o educație privilegiată – a mers la o școală de elită cu taxă și este cel mai recent premier care a studiat la Universitatea Oxford, după David Cameron și predecesorul său, Truss. El a studiat politică, filozofie și economie.
Acesta este căsătorit cu fiica unui miliardar indian.














