HotNews.ro
Premierul spaniol Pedro Sánchez „a primit o lovitură” în timpul vizitei din orașul Paiporta, puternic afectat de inundații, când a fost atacat de o mulțime violentă, a declarat luni ministrul de interne din Spania, potrivit Politico.
Duminică, Sánchez s-a alăturat regelui Felipe al VI-lea și reginei Letizia într-un tur al orașului Paiporta, situat nu departe de Valencia, care a fost printre cele mai grav afectate de inundațiile devastatoare care au ucis peste 200 de persoane și au provocat distrugeri în sudul și estul țării.
Prim-ministrul și membrii familiei regale au fost loviți cu noroi de oameni furioși din mulțime. Geamurile unuia dintre vehiculele din coloana lui Sánchez au fost sparte de o protestatari care aveau lopeți în mâini, unii dintre ei aruncând cu bețe în Sánchez, ceea ce a obligat forțele de securitate care îl însoțeau să „scurteze” brusc vizita.
După revoltele de duminică din Paiporta, primarul local, Maribel Albalat, a declarat că nu îi cunoştea pe mulţi dintre acei protestatari şi că aceştia au venit probabil în mod special acolo.
Sánchez a fost lovit în timpul protestelor, a declarat luni ministrul de interne Fernando Grande-Marlaska pentru presa spaniolă, și a fost evacuat de echipa sa de securitate după ce aceasta a stabilit că amenințarea la adresa prim-ministrului era „reală și evidentă”.
Potrivit Guvernului de stânga de la Madrid, premierul Pedro Sanchez a fost atacat cu o bâtă şi a plecat rapid din zonă, în timp ce protestatarii i-au lovit maşina cu pumnii şi cu picioarele. Manifestanţii au strigat, de asemenea, lozinci precum „Criminalilor, criminalilor!” şi „Plecaţi de aici!”, iar unii dintre ei purtau tricouri cu simboluri ale extremei drepte.
De altfel, ministrul Marlaska a adăugat că atacatorii fac parte din unele grupuri „marginale violente”.
„Vom lăsa ancheta să își urmeze cursul (…), dar este evident că a existat un minim rezonabil de organizare din partea unor grupuri violente marginale care trebuie condamnate în termenii cei mai fermi”, a mai declarat Grande-Marlaska.
O grupare extremă-dreapta a revendicat atacul asupra lui Sánchez, potrivit presei spaniole.
Localnicii din Paiporta sunt furioși din cauza modului în care autoritățile spaniole au gestionat dezastrul și consecințele acestuia, avertizările meteorologice urgente fiind transmise cu întârziere, iar ajutoarele neajungând încă în unele sate afectate din regiune.
Oficialii guvernului național se plâng de faptul că autoritățile regionale, care au jurisdicție asupra gestionării situațiilor de urgență, au fost lente în a accepta oferta Madridului de a trimite mai multe forțe de căutare-salvare.
Sánchez a anunțat sâmbătă că 5.000 de soldați și 5.000 de ofițeri de poliție vor fi trimiși pentru a sprijini eforturile de redresare în partea devastată de inundații a țării, aceasta fiind cea mai mare desfășurare de trupe din Spania pe timp de pace.
În urma atacului de duminică, prim-ministrul a îndemnat publicul să își păstreze calmul și a declarat că guvernul său va continua să lucreze pentru a-i ajuta pe cei din zonele afectate de inundații.
„Vreau să transmit întreaga noastră solidaritate și recunoașterea angoasei și suferinței oamenilor din Paiporta”, a spus el, subliniind în același timp că respinge „violența de genul celei pe care am văzut-o astăzi”.
Trebuie să „înţelegem furia şi frustrarea” oamenilor afectaţi de inundaţiile care au devastat regiunea Valencia, a declarat și regele Felipe al VI-lea al Spaniei, duminică seară, într-o înregistrare video publicată pe rețelele de socializare, după acele incidente, notează Agerpres.
Suveranul a afirmat că oamenilor trebuie „să li se dea speranţă şi să le fie oferite garanţii că statul în toată deplinătatea lui este prezent”.
Monarhul spaniol a mai afirmat duminică seară că revoltele, care au avut loc după moartea a 217 persoane în urma unor inundaţii fără precedent, ar fi putut fi motivate politic şi alimentate de ştiri false.
Comentează pe FACEBOOK