duminică 16 noiembrie 2025

Ciolacu boicotează ceremonia de închidere a JO după ”situația scandaloasă de la gimnastică”

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Marcel Ciolacu anunţă că nu va participa la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, după ”situaţia scandaloasă de la gimnastică”. Premierul afirmă că „sportivele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant”.

”Este inadmisibil ca, într-o competiţie de asemenea anvergură, care promovează valori precum respectul, înţelegerea şi excelenţa, o copilă care îşi câştigase onest medalia să fie privată cu brutalitate de rezultatul muncii sale de patru ani!”, adaugă el.

”Am decis să nu particip la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, după situaţia scandaloasă de la gimnastică, unde sportivele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant. Să retragi o medalie obţinută pe muncă cinstită pe baza unei contestaţii, pe care nici antrenorii şi nici tehnicienii de top nu o înţeleg, este total inacceptabil! Este inadmisibil ca, într-o competiţie de asemenea anvergură, care promovează valori precum respectul, înţelegerea şi excelenţa, o copilă care îşi câştigase onest medalia să fie privată cu brutalitate de rezultatul muncii sale de patru ani! Eu nu am putut să îi privesc lacrimile şi să accept cu seninătate că aşa ceva este perfect normal!”, a arătat Marcel Ciolacu, marţi, într-o postare pe Facebook.

Potrivit premierului, faptul că ”sute de milioane de telespectatori din întreaga lume au rămas, ca şi noi românii, efectiv şocaţi de această scenă teribilă, arată că undeva, în sistemul de organizare a acestei competiţii, ceva este în neregulă”.

”Îmi amintesc foarte bine cum, în comunism, ruşii ne furau la Olimpiade, iar noi încercam să ne certam cu ei fără a avea mari şanse de câştig. Eu nu vreau să mă cert astăzi cu nimeni, ci doar aleg să protestez prin gestul meu faţă de o nedreptate flagrantă la adresa unor românce care şi-au probat din plin valoarea!”, a susţinut Ciolacu.

El le-a transmis un mesaj gimnastelor Sabrina Voinea şi Ana Maria Bărbosu.

”Sabrina şi Ana Maria, aveţi alături o întreagă naţiune pentru care munca şi lacrimile voastre sunt mai de preţ decât orice medalie, indiferent din ce metal preţios ar fi! Şi vă asigur că statul român vă va trata, inclusiv în ceea ce priveşte premiile, ca pe nişte medaliate olimpice. Pentru ca asta sunteţi pentru noi toţi!”, a conchis Ciolacu.

De asemenea, Sabrina Voinea a fost depunctată pentru că ar fi ieșit din covor, lucru infirmat chiar și de către jurnaliștii americani de la NBC.

În acest caz mama Sabrinei, antrenoare de gimnastică, a anunțat retragerea fiice sale din acest sport.
Foto FacebookCamelia Voinea
Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Ionescu Adriana
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro