marți 30 aprilie 2024

Ciolacu: Când a fost greu României a făcut PSD ordine

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că, în istoria de după 1989, când a fost greu României a trebuit să vină PSD şi să facă ordine. „Ăsta este un adevăr”, spune președintele PSD, care îi îndeamnă pe social-democrați să spună mereu adevărul.

 

Ciolacu: Nu am să încurajez depăşirea liniei roşii

 

”Avem un aliat şi avem o alianţă în ceea ce priveşte guvernarea împreună cu PNL. Nu am să încurajez niciodată depăşirea liniei roşii în ceea ce priveşte să ne aducem jigniri, dar ce am să încurajez întotdeauna este să spunem adevărul. Adevărul trebuie spus întotdeauna. Trebuie să spunem clar de unde am plecat, trebuie să spunem clar cine a greşit, fiindcă dacă vom continua, după 30 de ani, să pitim adevărul sub preş, nu vom înainta niciodată.”, a afirmat Marcel Ciolacu, în discursul ţinut, vineri după-amiază, la conferinţa de alegeri a PSD Suceava, scrie News.ro.

El a arătat că niciodată PSD nu a avut un discurs bazat ”pe ură şi învrăjbire”. El a subliniat, în acest context, că social-democraţii nu l-au huiduit pe preşedintele liberal al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

”Noi, PSD, întotdeauna am avut un respect suplimentar faţă de oameni, am reuşit, chiar când am făcut greşeli majore, nepermise în politică, să ne revenim, pentru că niciodată noi nu am avut esenţa ideologiei noastre şi esenţa discursului nostru să fie cel de ură, cel de învrăjbire. (…) Restul, de obicei, s-au unit împotriva noastră, noi eram ba ciumă roşie, ba distrugeam România. Dar întotdeauna în istoria modernă a României, de după 1989, întotdeauna, fără excepţie, când a fost greu României a trebuit să vină PSD să facă ordine. Ăsta este un adevăr şi trebuie spus”, a adăugat Ciolacu.

El a spus că discursul lipsit de ură şi de învrăjbire al PSD i-a făcut pe oameni să respecte acest partid, chiar şi după ce unii dintre membrii săi au făcut ”greşeli mari” în politică.

 

Ciolacu: Mă pot uita în oglindă şi nu am luat nicio decizie care să dăuneze României 

 

Ciolacu a mai spus că nu a luat, pe perioada guvernării sale, nicio decizie „care să dăuneze României şi românilor”.

El a afirmat că PSD a intrat la guvernare „în cea mai neagră perioadă a României, după cel mai dezastruos guvern de dreapta din România timp de opt luni de zile”, după o pandemie, o criză energetică şi un război.

„Nu am niciun regret. Nu am niciun regret, pentru că în fiecare dimineaţă mă pot uita în oglindă şi nu am luat nicio decizie care să dăuneze României şi românilor. Cu adevărat, când ajungi în Guvernul României, eşti ministru, eşti prim-ministru, acolo nu trebuie să mai fii PSD-ist sau PNL-ist. Faci parte din Guvernul României. Guvernul României este unic”, a afirmat Ciolacu.

Marcel Ciolacu a fost prezent, vineri, la lansarea candidaţilor PSD la Consiliul Judeţean Suceava şi la primăriile din judeţ.

cititi si – Ciolacu: Am demonstrat. Viziunea propusă a fost corectă

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro