Marcel Ciolacu neagă că nepotul său a vândut două proiecte finanțate prin PNRR. Premierul susține că a vorbit cu Mihai Cristian Ciolacu pe această temă și că acesta nu este adevărat ce s-a scris în presă. Mai mult, Ciolacu a subliniat că pleacă din politică dacă apar acuzaţii că ar fi intervenit pentru cineva.
Ciolacu: Nepotul meu nu a vândut proiecte finanțate prin PNRR
„Normal că am avut o discuţie cu el şi mi-a spus că el nu a vândut absolut nimic. Faptul că a aplicat ca fiecare om de afaceri, e alt lucru. În primul rând nu a avut acces la niciun ban din PNRR, sunt multe etape. Astfel de proiecte durează ani de zile. Şi mi-a zis foarte clar, domnule, eu nu am vândut nimic. Încercăm să-l facem cu împrumuturi. Cum se face împrumut de la CEC. Între timp, ce mi-a detaliat el, nu se mai încadrează la parametrii pe care i-au avut, fiindcă între timp a scăzut costul la energia verde, problemele lui. E treaba lui, are un partener acolo”, a declarat Marcel Ciolacu la Digi Fm, citat de news.ro.
El a precizat că are rude care lucrează în mediul privat, dar și la stat, o nepoată la Institutul Cultural Român, dar a mai subliniat că pleacă din politică dacă apar acuzaţii că ar fi intervenit pentru cineva.
„Am zis foarte clar, dacă cineva vine, dacă apare vreun funcţionar sau vreun ministru care spune că Marcel Ciolacu a dat telefon să intervină pentru oricine, nu pentru membru de familie, eu plec din politică, n-am probleme”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Amintim că HotNews.ro a relatat marți că firmele Solar Energy Production SRL și Development Power Solar Energy SRL, înființate de Mihai Cristian Ciolacu, nepotul premierului, au obținut fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru două parcuri fotovoltaice în decembrie 2023. Informația a fost confirmată de Ministerul Energiei la solicitarea HotNews.ro. Mihai Ciolacu a scos cele două proiecte la vânzare, fiind încheiate acorduri prealabile cu Premier Energy Group, controlat de omul de afaceri ceh Jiří Šmejc.
Marcel Ciolacu: Candidez la Președinție pentru că iubesc România
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi-a lansat oficial candidatura pentru alegerile prezidenţiale, într-un eveniment care a avut loc la Palatul Parlamentului, în weekend.
În cadrul evenimentului, Marcel Ciolacu și-a lansat „Proiectul pentru România”. Liderul PSD a spus că vrea să fie un președinte „pentru toți românii”.
„Candidez la Președinție pentru că iubesc România și cred în potențialul țării noastre. Avem o șansă istorică în față!
În următorii 5 ani putem fi a 10-a economie a Uniunii Europene.
Și acesta trebuie să fie obiectivul nostru strategic! Dar, pentru asta, nu avem timp de pierdut. Trebuie să începem, de acum, să construim o economie puternică. Pentru că economia este temelia oricărui STAT sigur și prosper. Fără o economie puternică, nu putem vorbi nici de venituri mai mari, nici de servicii de sănătate și educație de calitate și nici de bani pentru sport. În plus, doar printr-o economie consolidată, putem ajunge la masa deciziilor pe plan extern.”, a afirmat liderul PSD.
Comentează pe FACEBOOK













