Florin Cîțu și-a depus, vineri, candidatura la funcția de președinte al PNL. Moțiunea sa se numește România Liberală.
Pe treptele sediului PNL, flancat de Emil Boc și Rareș Bogdan, alături de miniștri și zeci de susținători, Cîțu a spus că-și dorește să unească partidul și nu a ratat momentul de a-l ataca pe contracandidatul său, Ludovic Orban.
Cu stegulețe și baloane în mâini, liberalii prezenți au aplaudat în timpul discursului premierului care a promis că a intrat în acestă cursă ca să unească partidul.
„Am pornit acum câteva luni de zile cu o echipă mică, dar determinată şi am spus că intru în această cursă să câştig, dar am spus în acelaşi timp că intru în această cursă să construiesc. Şi cred că astăzi se vede că mesajul meu de a face România liberală a prins. Avem, până acum, 32 de filiale care au semnat sau sunt alături de noi în acest demers. Le mulţumesc tuturor celor care sunt astăzi lângă mine, dar nu ne oprim aici, pentru că am intrat în această cursă să unesc PNL. Şi vom încerca până în 25 septembrie să-i avem pe toţi lângă noi, dar, cu siguranţă, după 25 septembrie vom avea întreg Partidul Naţional Liberal în jurul acestei moţiuni ‘România Liberală'”, a spus Florin Cîțu, potrivit Hotnews.
„Era nevoie, trebuie să o spun si pe asta, de mai mult liberalism în PNL. De pe 25 septembrie altfel se vor lua deciziile în PNL”, a completat el, fără a-l numi însă pe Ludovic Orban.
Textul complet al moţiunii lui Florin Cîţu poate fi accesat AICI.
Comentează pe FACEBOOK