Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat, marți, că perpectivele de încasări arată bine, dar nu ajunge. Cîțu spune că în această perioadă de epidemia de COVID-19, cheltuielile de sănătate sunt foarte mari.
„În martie au fost venituri mai mici cu aproape 10 miliarde de lei, dar acele venituri sunt măsuri pe care le-a luat acest Guvern. Am injectat mai mulţi bani prin rambursare de TVA, amânări de plată, de impozite, etc. Acele măsuri au dat rezultate, acele măsuri plus măsurile fiscale luate – bonificaţiile pentru plata impozitului pe profit pentru întreprinderi. Am depăşit încasările anului trecut în aprilie 2020, deci am încasat mai mult decât anul trecut. Bineînţeles, este un lucru bun, dar asta nu înseamnă că situaţia este roză. Încasăm mai bine, avem rezultate, dar în acelaşi timp au crescut cheltuielile. Cheltuielile au crescut foarte mult, cheltuielile pentru sănătate au crescut. Deficitul pentru anul acesta creşte cu 3 puncte procentuale. De aceea încasările sunt mai bune ca anul trecut. Avem rezultate, dar ele trebuie să fie mult mai bune, ca să nu avem problemele pe viitor”, a afirmat Florin Cîţu.
Acesta se arată încrezător că declaraţiile de plată transmise de companii indică faptul că veniturile la buget vor fi colectate şi în lunile următoare.
”Repet, este o informaţie care trebuie văzută din mai multe puncte de vedere. Da, încasăm şi reuşim să încasăm mai bine decât ne aşteptam, dar nu ajunge. Cheltuielile pe care le avem la buget, în special pentru sănătate, sunt mult mai mari decât avem în acest moment în cont. Despre execuţia bugetară vom mai vorbi, dar era important să vedem impactul măsurilor luate în aprilie. Era important să vedem cum arată economia. Deocamdată vedem că, deşi este o criză internaţională, am reuşit să plătim toate cheltuielile la timp. A am reuşit să finanţăm şi cheltuieli mai mari, la costuri mai mici. Lucrurile arată ok, dar încă nu am trecut peste hop”, a precizat Florin Cîţu.
Comentează pe FACEBOOK