luni 26 februarie 2024

Ciucă avertizează: Sub haina unui fals patriotism se ascunde o ideologie radicală şi xenofobă

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a afirmat, luni, în cadrul ceremoniei dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului organizată la Templul Coral din București că ”vedem cum tot mai multe formaţiuni îşi asumă în mod viclean, sub haina unui fals patriotism, o ideologie radicală şi xenofobă, prin care urmăresc să elimine ordinea democratică şi libertatea în societăţile europene” iar ”România nu este ferită de această ascensiune a extremismului, care pune în pericol democraţia şi dezvoltarea noastră ca stat.

”Ceremonia de astăzi este un omagiu adus tuturor victimelor Holocaustului, dar şi o invitaţie la reflecţie asupra trecutului nostru şi la asumarea lui. Holocaustul este o pagină neagră a istoriei noastre, care a pus în aplicare o ideologie monstruoasă – exterminarea a milioane de oameni pe baza apartenenţei la o etnie”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit news.ro.

El a precizat că ”este important ca noi, cei de astăzi, să nu uităm niciodată această pagină de istorie şi să nu-i repetăm vreodată greşelile”.

”De aceea, educaţia şi conştientizarea fenomenului Holocaustului trebuie să fie priorităţi pentru noi toţi. În ultimii ani, România a luat mai multe măsuri privind educaţia şi cercetarea Holocaustului, dar şi de combatere a antisemitismului. Totodată, la nivel internaţional, respectiv în cadrul tuturor organizaţiilor din care facem parte, România promovează activ valorile democraţiei şi statului de drept, drepturile şi libertăţile fundamentale, combaterea şi prevenirea antisemitismului, xenofobiei, rasismului”, a arătat Ciucă.

Preşedintele Senatului a menţionat că ”bătălia pentru aceste valori şi pentru apărarea toleranţei din societatea noastră trebuie să continue, pentru a ne feri de eventualele derapaje anti-democratice”. Potrivit lui Ciucă, ”acest lucru este extrem de actual în contextul pe care îl traversăm, marcat de ascensiunea unei retorici a urii şi a violenţei în societăţile europene, inclusiv a antisemitismului”.

”Vedem cum tot mai multe formaţiuni îşi asumă în mod viclean, sub haina unui fals patriotism, o ideologie radicală şi xenofobă, prin care urmăresc să elimine ordinea democratică şi libertatea în societăţile europene. Aceste formaţiuni politice se ascund în spatele unor propuneri şi discursuri populiste, fals patriotice, pentru a promova o agendă de excludere a unor grupuri de cetăţeni din rândul societăţii. Şi asistăm la tot mai multe situaţii în care lideri politici extremişti încearcă să pună problemele reale cu care ne confruntăm pe seama străinilor, prin acest termen înţelegând: migranţii, alte etnii şi chiar Uniunea Europeană”, a subliniat Ciucă.

Nicolae Ciucă a afirmat că ”România nu este ferită de această ascensiune a extremismului, care pune în pericol democraţia şi dezvoltarea noastră ca stat”.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro