Astăzi vreau sa vă prezint cazul unei domnișoare, tânără speranță în PNL. Este exemplul perfect ce ilustrează titlul acestui scurt comentariu. Duduia se numește Mara Mareș și e șefa tinerilor liberali. A fost și deputat prin parlament, în legislatura trecută, în caz că unii n-ați remarcat-o.
Pe domnișoara Mareș am întâlnit-o la alegerile de acum doi ani. Cred că era la europarlamentare. Atunci, la cald, pe la partide e o fojgăială teribilă: membri din toată țara, jurnaliști, susținători, băgători de seamă. Dacă mai e și la partidul care a câștigat, în sediu e lume ca la urs. Pe duduia cu pricina mi-o amintesc umblând prin birouri, alergându-l pe Ludovic Orban, felicitandu-l, vorbindu-l de bine și stând la taclale cu camarila sa. Era pe modelul „baby doll” care încerca să transmită poporului libera că a pus și ea umărul la acel rezultat extraordinar. Aproape ai fi zis că un Rareș Bogdan aproape că n-ar fi contat, dacă nu erau și umerii solizi ai uneia ca ea. M-am amuzat atunci cu personajul și mi-am văzut de treaba mea.
Am întâlnit-o în perioada următoare prin emisiunile tv în care eram invitat. Era perioada în care Orban ajunsese premier iar eu făceam ceea ce trebuie sa facă un jurnalist: îi criticam erorile și îi expuneam vulnerabilitățile. M-a amuzat atunci când în emisiuni, sărea ca o leoaică veritabilă care își apără puiul. Doar că „puiul” ei era Orban.. Înțeleg punctajul de partid și încercările, de multe ori puerile, ale politicienilor de a-și apăra șefii de partid. Însă la Mara Mareș era mult mai mult. Era Ludovic „al ei” care era mai mult ca perfect, care nu greșea niciodată și care chiar nu trebuia atacat.
Am uitat din nou de fătucă până când a ajuns Cîțu premier. Într-o zi am văzut o serie de poze cu tânără speranță, retrasă la o șuetă pe terasa unui restaurant de lux din Capitală, în compania lui Dan Vâlceanu, ajuns între timp sfetnicul lui Cîțu. Cei care le publicaseră, o gazetă mai deocheată, sugerau chiar debutul unui amantlâc. Părțile astea nu m-au atras niciodată..
Nu mică mi-a fost însă mirarea când am vazut-o pe domnișoara cu pricina numită pe un post baban, direct la cabinetul lui Cîțu, cabinet unde se spune că jocurile le fac 2-3 oameni, printre care și comeseanul Vâlceanu…
Bomboana pe „coloana vertebrală” a Marei Mareș am vazut-o abia acum câteva zile. Știrea chiar m-a binedispus. Cică fata s-a declarat public o susținătoare a candidaturii lui Florin Cîțu, despre care e de părere că reprezintă viitorul partidului. Mai scriu colegii din presă că peste noapte și-a șters postările în care îi ridica ode lui Orban. Noroc că urmele mereu rămân, deci iată un exemplu:
Acum, că vede tânăra liberală un viitor solid în Cîțu și ai lui, e de înțeles. Mai ales când ăia te-au omenit cu o funcție dulce la Guvern. Dar de ce să te dezici de lingușelile trase pe vremuri?! O fi chiar așa dureros să poată vedea oamenii ce „bipolara” politic e fata? E urât domnișoară! E ca atunci când îi explici actualului iubit ce ticălos și nenorocit a fost fostul. Ai grijă să nu-l pui pe gânduri și să nu înțeleagă noul că și el poate deveni la un moment dat fostul. E doar un sfat de la un jurnalist bătrân.
În rest, vă spun dumnevoastră, cititorilor, că îmi place de mor vara asta! Mai puțin ploile. Doar că poate au și astea rolul lor și vor spăla mizeria ce cred că va ieși la iveală în campania internă a liberalilor. Eu promit să vă mai arăt cazuri „Mara Mareș”. Multe. Măcar să ne amuzăm…
