sâmbătă 20 iulie 2024

CORONAVIRUS. Patru români, în carantină

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Patru români au fost repatriați din China, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Ei se află pe teritoriul  Uniunii Europene:  trei în Franța și unul Germania, unde se află deja în carantină pentru 14 zile.

Cei patru români au fost repatriați sâmbătă și duminică,prin activarea mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.

Ministerul Afacerilor Externe mulțumește cu acest prilej statelor membre UE implicate și autorităților Confederației Elvețiene pentru sprijinul oferit, precum și autorităților chineze pentru buna colaborare în gestionarea situației.

MAE, prin Ambasada României la Beijing, rămâne în contact cu reprezentanții misiunilor diplomatice ale celorlalte state membre UE acreditate în Republica Populară Chineză și cu organismele europene relevante și depune eforturi pentru identificarea altor cetățeni români care ar putea fi prezenți în zonă.

Până în acest moment, peste 420 de persoane au murit din cauza coronavirusului, iar alte 17.000 sunt infectate, la nivel mondial.

Coronavirusul din China tinde să provoace o pandemie, avertizează mai mulți specialiști în boli infecțioase, citați de The New York Times. 

Pendemia este o epidemie extinsă pe minim două continente și are efecte globale, în ciuda restricțiilor excepționale de călătorie și a carantinelor impuse, afirmă experții. Efectele ar urma să fie mai puternice în unele țări decât în altele.

 

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro