O somație greșită, semnată de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a creat panică în țară. Este vorba despre o adresă oficială în care Ministerul cerea Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară să finalizeze prima etapă a vaccinării cadrelor medicale până vineri, 8 ianuarie.
Adresa, semnată de ministrul Vlad Voiculescu, a fost trimisă către DSP-urile din ţară joi, 7 ianuarie.
Haosul s-a instalat la scurt timp, iar ministerul a trimis o altă adresă, o rectificare, în care preciza că până astăzi trebuie să se încheie doar programările în vederea vaccinării personalului medical.
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul echipei de vaccinare, a declarat la Digi 24 că un angajat al Ministerului Sănătății a înțeles greșit ce i s-a cerut.
Potrivit lui Gheorghiţă, trimiterea acestei adrese nu înseamnă că nu se mai pot face programări pentru cadrele medicale şi după această dată.
Potrivit autorităților, numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020, prima administrare) este de 76.400.