Cozonacul – desertul care spune povestea sărbătorilor românești
Cozonacul este unul dintre puținele preparate capabile să trezească amintiri puternice, prin gustul său bogat și aroma inconfundabilă care umple casa atunci când este scos din cuptor, anunțând apropierea unei mari sărbători.
Deși astăzi există nenumărate variante – cu nucă, cacao, rahat, mac sau arome moderne – fiecare cozonac poartă cu el o poveste.
În multe familii, rețeta nu este doar o listă de ingrediente, ci o moștenire transmisă din generație în generație, de la bunici la mame și mai departe, păstrând vie o legătură cu trecutul.
Rădăcini vechi, mai vechi decât ne-am imagina
Mulți români consideră cozonacul un desert exclusiv autohton, însă istoria lui este mult mai amplă. Cercetările arheologice arată că forme timpurii ale acestui preparat existau încă din Antichitate.
În Egiptul Antic se preparau pâini dospite, îndulcite cu miere, considerate un adevărat deliciu.
Grecii au dus rețeta mai departe, adăugând nuci și alte ingrediente aromate, iar romanii au perfecționat-o, folosind ouă, unt, miere, fructe uscate și alune.
Aceste preparate erau atât de apreciate încât erau oferite zeilor drept ofrandă. Odată cu migrația popoarelor și schimburile culturale, rețetele au circulat, s-au adaptat și s-au transformat, fiecare comunitate adăugându-și propria amprentă.
Un desert al lumii, dar cu suflet românesc
Astăzi, cozonacul se regăsește sub forme diferite în multe culturi, fiecare cu nume, gusturi și tehnici proprii.
Privind ingredientele moderne, am putea spune că este un desert internațional: cacaua vine din Africa, rahatul are origini orientale, romul din Indiile de Vest, citricele din sudul Europei.
Și totuși, în România, cozonacul rămâne profund legat de identitatea națională.
Nu ingredientele îl fac special, ci felul în care este pregătit: cu răbdare, cu timp alocat frământatului și cu respect pentru ritual.
Cozonacul românesc nu este grăbit și nu este doar un desert, ci un simbol al sărbătorii, al mesei în familie și al continuității.
Rețete vechi, mărturii ale trecutului
Dovadă a importanței cozonacului în cultura românească sunt și rețetele vechi păstrate în scris. În secolul al XIX-lea, personalități precum Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi au inclus rețete detaliate de cozonac în lucrările lor:
“„Ia trei ocă (1 oca = aproximativ 1 kg – n.n.) de făină, faci plămădeală cu o litră (aproximativ 250 g – n.n.) de drojdie de bere şi cu una litră de lapte, puind şi trei ouă întregi. Laşi de dospeşte frumos şi pui două litre şi jumătate de lapte, 18 ouă întregi, trei litre de unt topit şi sarea trebuincioasă şi, frământându-l până ce se desprinde de mâini. Apoi lasă de dospeşte frumos şi, după ce au dospit bine, întoarce aluatul, îl mai lasă puţin de şede, pe urmă, făcând cozonaci, îi ungi cu gălbenuş de ou şi-i dai la cuptori”.
La rândul ei, Ecaterina Steriade a publicat o rețetă elaborată, care arată cât de sofisticat era acest desert în bucătăriile vremii.
Aceste texte nu sunt doar instrucțiuni culinare, ci documente de epocă, care vorbesc despre gusturile, obiceiurile și rafinamentul societății românești de altădată.
Tradiția care merge mai departe
Indiferent unde și când a apărut prima variantă a acestui preparat, cozonacul a devenit parte din identitatea noastră culturală.
El continuă să adune oamenii în jurul mesei și să transforme o zi obișnuită într-un moment de sărbătoare.
Pregătit cu grijă și dăruit celor dragi, cozonacul rămâne mai mult decât un desert: este o tradiție vie, care merită dusă mai departe, generație după generație.
Comentează pe FACEBOOK
