Candidatul coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, aflat în vizită în Ialomiţa, judeţ cu conducere PSD, a transmis, vineri, că a văzut oameni care au înţeles că ”trebuie să uităm de partide şi de ideologii şi să fim, în primul rând, români”.
Crin Antonescu, la Ialomiţa: Am văzut ceva ce n-am mai simţit din 1989
”Astăzi, am văzut că oamenii au înţeles că degetele separate nu au puterea celor strânse în pumn. Şi că trebuie să uităm de partide şi de ideologii şi să fim, în primul rând, români. Ca să rămânem pe acelaşi drum. La oamenii de pe stradă, în sală cu primarii din Ialomiţa, am văzut ceva ce n-am mai simţit din 1989: conştientizarea că pericolul e real şi că doar împreună, PNL-ist, PSD-ist, patron de chioşc sau medic, putem să îi facem faţă”, a transmis, vineri, într-un mesaj pe Facebook, candidatul coaliţiei la alegerile prezidenţiale.
Acesta a mulţumit preşedintelui PSD Ialomiţa, preşedinte al Consiliului Judeţean, Marian Pavel şi primarului din Slatina Potor Alexandru pentru găzduire.
Crin Antonescu: Eu am intrat în politică de rușine
Antonescu povestește despre momentul în care a intrat în politică, subliniind că decizia sa nu a fost una planificată, ci determinată de contextul istoric.
„Eu am intrat în politică de rușine. Eu ca istoric am văzut cu emoție, cu satisfacție reînființarea, reluarea activității partidelor politice, partidelor istorice, țărăniștii, liberalii… Am ajuns să fac politică efectiv în 29 ianuarie 1990, pentru că în 28 ianuarie a fost convocată marea manifestație a partidelor istorice și deși nu eram membru de partid, am venit din țară, ne-am întâlnit în Piața Universității, apoi am ajuns în Piața Victoriei”, spune Crin Antonescu într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook.
Inițial, el nu avea intenția de a deveni politician, ci doar de a protesta împotriva atacurilor asupra partidelor istorice.
Participând la manifestația din 28 ianuarie 1990, a fost martor la violențele împotriva opoziției și la încercările de intimidare.
„Am venit cu entuziam la această manifestație, a fost o manifestație superbă, poate cea mai frumoasă pe care am văzut-o de atunci până azi. Cred că au fost 200.000-250.000 de oameni in Piața Victoriei. Erau foarte mulți oameni și bătrâni, oameni care au apucat alte vremuri, dar și foarte mulți tineri. Am ajuns acolo, în seara respectivă au avut loc primele tensiunii, au venit trupele conduse de Dan Iosif.
Au fost scene istorice la balconul Palatului Victoria. Pe 29 ianuarie a avut loc un fel de primă mineriadă atunci când s-a mărșăluit pe străzile Bucureștiului, cu mașini, cu utilaje, cu oameni nu e foarte furioși, sub lozinca <<IMGB face ordine!>>, atunci când Televiziunea Națională a arătat cum, chipurile, au fost descoperite droguri la țărăniști, mașini de făcut bani la liberali, sediile au fost devastate”, continuă el.
A doua zi, mulți oameni s-au înscris în partidele atacate ca un gest de solidaritate și protest. Așa a ajuns și Crin Antonescu să se înscrie în PNL, însă, spre surprinderea sa, a fost desemnat direct președinte al filialei din Tulcea, deoarece nu era altcineva în acea zonă.
„Eu m-am speriat, pentru ca inscrierea mea in acest partid era ca un protest împotriva a ce se întâmplase, nicidecum vreo intenție să fac politică propriu-zis. Am zis <<Cum, ce președinte?>> <<Păi președinte… N-avem pe nimeni la Tulcea. Te duci și faci filială>> Eu atunci am spus cu toată sinceritatea <<dar nu vreau, nu e cazul>>”
Comentează pe FACEBOOK













